Poliția Bihor a făcut publice vineri primele concluzii în urma cercetărilor efectuate la locul accidentului mortal de pe DN19E. Accidentul s-a petrecut după ce un bărbat de 42 de ani din Oradea, aflat la volanul unui autoturism, a intrat pe sensul opus pentru a depăși și s-a izbit frontal de un TIR. Bărbatul, despre care s-a aflat ulterior că era medicul ortoped Vindis László, avea permisul suspendat, potrivit informării IPJ.

Coliziunea s-a petrecut joi, în jurul orei 20, pe DN19E, în afara localității Fegernicu Nou. 

„La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 42 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe D.N. 19E, înspre Chiribiș, în afara localității Fegernicu Nou, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-ar fi angajat în depășirea autovehiculelor care circulau în fața sa, ar fi pătruns pe sensul opus și ar fi intrat în coliziune frontală cu un autotren cu semiremorcă, condus, din sensul opus, de un bărbat de 46 de ani, din comuna Ip, județul Sălaj”, se arată în comunicatul Poliției Bihor. 

În aceeași informare se precizează că „din păcate, în urma accidentului rutier, bărbatul de 42 de ani, care conducea autoturismul, a suferit leziuni care i-au provocat decesul, la fața locului”

Șoferul TIR-ului a fost testat atât pentru consum de alcool, cât și pentru consum de droguri, iar rezultatele au fost negative. 

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Serviciului Rutier - Biroul Drumuri Naționale și Europene continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!