Amenajarea viitorului centru de cartier din Ioşia, de lângă Arena Antonio Alexe, ar putea începe în primăvară.
Viceprimarul Mircea Mălan a publicat, marți, pe rețelele de socializare randări din proiectul de reamenajare a zonei din jurul Bisericii Sfântul Duh Mângâietor.
Amplasamentul va fi amenajat ca o piaţetă în care locuitorii cartierului să poată socializa fără să mai fie nevoiţi să meargă până în centrul oraşului.
"Întreaga zonă din jurul bisericii, de la strada Cazaban la terenurile de sport de pe malul Crişului Repede, va fi reabilitată. În cadrul lucrărilor va fi mărită semnificativ zona verde cu copaci de mari dimensiuni, arbuşti şi porţiuni cu verdeaţă. La fel, va exista un loc de relaxare cu bănci şi un luciu de apă de câţiva centimetri deasupra pavajului unde vor putea să se joace copiii", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul Mircea Mălan.
În cadrul lucrărilor vor fi înlocuite toate reţelele din subteran, gardul din jurul bisericii va fi demolat, iar o parte din platoul betonat din faţa sălii Antonio Alexe va fi transformat în zonă verde.
Potrivit edilului, lucrările în valoare de circa 2,7 milioane euro vor fi finanţate din fonduri europene, contribuţia oraşului la această investiţie fiind de 2%.
Lucrările vor fi scoase la licitaţie în viitorul apropiat, cu un termen de execuţie de un an şi jumătate.