Există atâția nătângi la vârful politicii românești, încât mi-e dor de hoții de elită, de talia lui Hrebenciuc sau Adrian Năstase. Acum, cea mai nouă găselniță, o chestie de care depinde supraviețuirea neamului, este înființarea unei agenții, în cadrul Ministerului Sănătății, care să se ocupe de construirea de spitale în provincie.

Or fi văzut oamenii că, pe de-o parte, șpăgile trebuie centralizate, iar pe de alta că noua generație de amante ale aleșilor de la putere trebuie să aibă un loc călduț de muncă, pe salarii nesimțite.

Oradea și-a modernizat sistemul de sănătate prin propriile puteri, după mintea și sufletul celor care au condus acest domeniu. Oamenii locului erau conștienți că, dacă nu-și fac bine treaba, pot fi oricând trași de guler de concetățeni. Adică e fericitul caz în care cel răspunzător e la îndemâna celui răzbunător.

Stăm mult mai bine decât celelalte județe în domeniul medical și pe rol a apărut noul spital de boli infecțioase, taman potrivit pentru pandemiile actuale și cele ce vor mai veni. Imaginați-vă că acest spital nu va putea fi construit pentru că vom fi la mâna unor obosiți de la București pe care-i interesează doar cum să se căpătuiască.

Păi, ce exemplu de corupție mai mare vă trebuie decât scandalul cu gunoaiele de la Sectorul 1? În București se fură de 14 ori mai mult ca în Oradea, iar politicienii de strânsură vor să ne convingă că, dacă se centralizează în Capitală achizițiile, costurile vor scădea?

În loc ca jumătate din burtăverzimea de prin agenții și ministere să plece la munca de jos, mai înființăm o instituție, mai angajăm niște neamuri, mai extindem birocrația. Dacă lăsăm noul spital de infecțioase pe mâna agențiilor de pe Dâmbovița, ori nu se va face niciodată, ori va costa cât autostrada Bechtel.