Desfăşurată în weekend la Sala LPS Bihorul, turneul de volei feminin dotat cu Cupa LPS Bihorul a reunit la start patru echipe, care s-au întrecut după sistemul "cel mai bun din 3 seturi".
Gazdele de la LPS Bihorul au aliniat două formaţii, LPS 1 şi LPS 2. Celelalte două participante au fost ACS Viitorul Borş şi CSS Avram Iancu Ştei.
În primul meci, formaţia din Borş a învins cu 2-1 formaţia LPS Bihorul 2, pentru ca în următoarea partidă LPS Bihorul 1 să întreacă tot cu 2-1 echipa din Ştei.
În finala mică, LPS Bihorul 2 s-a impus în doar două seturi, cu 2-0, în faţa celor de la CSS Avram Iancu Ştei, pentru ca finala mare şi, implicit, turneul să fie câştigat de LPS Bihorul 1, care a obţinut o victorie cu 2-0 în faţa fetelor de la Viitorul Borş.
Ca urmare, în clasamentul final, pe prima poziţie s-a situat LPS Bihorul 1, pe locul 2 ACS Viitorul Borş, poziţia a III-a i-a revenit echipei LPS Bihorul 2, iar locul IV celor de la CSS Avram Iancu Ştei.
La final, organizatorii au oferit şi alte premii speciale. Cel mai bun ridicator a fost desemnată Alexia Racolţa (de la LPS 1), cel mai bun libero, Miruna Moş (LPS 2), cei mai buni centrii, Georgia Gruie (Ştei) şi Denisa Irimia (Borş), cei mai buni secunzi, Melinda Biro şi Diandra Câmpeanu (ambele de la LPS 1), cea mai de perspectiva jucătoare, Daria Opriş (Borş), iar cea mai bună jucatoare a turneului, Maria Pruncuţ (LPS1).
"A fost un turneu reuşit, prin care am vrut să ne verificăm potenţialul cu două săptămâni înainte de turneul semifinal. Felicit toate participantele pentru dăruirea şi ambiţia cu care au jucat. Mai avem timp să facem retuşurile necesare pentru a ne prezenta în condiţii optime la turneul semifinal", a declarat, după turneu, antrenorul echipei de volei de la LPS Bihorul, profesorul Rodian Achimescu, organizatorul competiţiei.
Turneul semifinal al Campionatului Naţional la volei cadete va avea loc în perioada 25-27 martie, între participante urmând a se afla şi LPS Bihorul şi Viitorul Borş.