Tradiționala competiție de karate care se desfășoară la Salonta în memoria celui care a fost Sándor Péter va căpăta, începând cu ediția din acest an, o nouă formă de organizare, mult mai atractivă. Totul se va transforma într-o gală la care vor participa peste 450 de sportivi din cinci țări.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de clubul Shotokan Karate Salonta, pe 19 octombrie, sala de sport "Nicolae Talpoş" din Salonta va fi gazda duelului campionilor naţionali ai Slovaciei, Ucrainei, Ungariei şi României, atât la masculin cât şi la feminin. Totul se va face sub conducerea arbitrilor de nivel european şi mondial.

Gala va debuta la ora 18, cu demonstraţii ale sportivilor de performanţă din lotul clubului gazdă, CS Shotokan Karate Salonta, urmate de întrecerea în sine, pentru premii. Fiecare ţară va fi reprezentată de campionul naţional, iar întrecerile se vor desfăşura pe o scenă, cu "show de lumini şi zonă V.I.P. pentru invitaţi", transmit organizatorii. 

"Obiectivul principal al evenimentului este comemorarea antrenorului emerit Sándor Péter, printr-un eveniment care atinge noi cote de exigenţă a evenimemtelor sportive din Salonta", se arată în comunicat.