Speranță urmată de dezamăgire, duminică seară, în Oradea Arena, unde circa 5.000 de suporteri au încurajat echipa locală de baschet, care n-a reușit nici în acest an să câștige Cupa României și să obțină singurul trofeu care-i lipsește din palmares în competițiile naționale.
CSM CSU Oradea a jucat finala Cupei României cu echipa CSO Voluntari, aceasta din urmă fiindu-le superioară gazdelor pe tot parcursul meciului.
În timp ce baschetbaliștii de la Voluntari au marcat lejer de la 3 puncte în multe faze ale partidei, pe care au dominat-o, orădenii au ratat în unele situații și la aruncările libere.
Scorul final a fost 93-83.
Fanii echipei orădene și-au încurajat favoriții pe mai tot parcursul finalei, sperând în revenirea acestora. Au fost momente bune ale elevilor lui Cristian Achim, în care aceasta părea posibilă, dar până la urmă nădejdea a fost zadarnică.
De la orădeni s-a remarcat Williams, care a marcat de la 3 puncte în repetate rânduri, revitalizând jocul echipei CSM CSU. În schimb, Tarolis, unul dintre pilonii echipei, n-a avut o zi bună, reușind în total doar 4 puncte.
CSO Voluntari a ridicat trofeul prin jucătorul Titus Nicoară, orădean de origine. Este pentru a treia oară când echipa câștigă Cupa României. Pe de altă parte, de partea orădeană supărarea este cu atât mai mare cu cât s-a aflat pentru o opta oară în finala acestei competiții și a pierdut de tot atâtea ori.
Antrenorul Cristian Achim n-a rămas pe teren la ceremonia de premiere a finalistei și a câștigătoarei Cupei României, lucru sesizat de mai mulți suporteri.
Ulterior, tehnicianul le-a spus jurnaliștilor că i s-a făcut rău la finalul meciului, însă și-a revenit după o perioadă. El s-a dus acasă, unde a înghițit o pastilă și a luat o linguriță de zahăr.
„Mi s-a făcut un pic rău, m-am dus până acasă, am luat o pastilă şi o linguriţă de zahăr şi m-am întors. Apoi am fost şi la jucători. Să sperăm că sunt bine şi că a fost doar din cauza tensiunii finalului de joc”, a spus Achim după ce s-a întors în sală, unde a făcut câteva declarații după eșec, spunând că echipa din Voluntari a „marcat ireal” și a fost mai bună, duminică seara, decât orădenii.
„În primul rând, vreau să felicit echipa din Voluntari, care a jucat foarte bine şi a meritat să câştige astăzi. A avut o zi ieşită din comun, părerea mea. Vreau să îi felicit şi pe băieţii noştri, pentru că s-au luptat şi au dat tot ce au putut, dar astăzi, efectiv, Voluntari a fost mai bună, au marcat ireal. Asta este, cam la asta se poate rezuma totul. E firesc ca supărarea noastră să fie mare, dar până la urmă acesta este sportul. În sport, o echipă pierde, una câştigă, asta este viaţa. Trebuie să mergem înainte, capul sus, şi să ne luptăm pentru titlu”, a declarat antrenorul Cristian Achim.
Pe reprize s-a consemnat: 20-27, 17-18, 21-22 şi 25-26.
Principalul marcator al CSM-ului a fost Travante Williams, autor a 19 puncte, în timp ce Sayeed Pridgett a înscris 17 puncte, iar Kris Richard, 16 puncte.
De la învingători, Lewis Sullivan a fost cel mai eficace, cu 16 puncte, fiind secondat de Lee Skinner, cu 14 puncte. De altfel, la final, Skinner a fost declarat MVP-ul jocului, fiind liderul eficienței din echipa câștigătoare.
După acest joc, competițiile de club din baschetul masculin românesc iau o pauză, pentru că se va reuni echipa națională pentru meciul cu Norvegia, din cadrul FIBA Basketball World Cup 2027 European Pre-Qualifiers. Şi acel meci, programat pe 23 februarie, de la ora 19:00, va avea loc tot la Oradea Arena.