O clinică din Oradea, Centrul de Diagnostic şi Tratament al Infertilităţii Calla, a devenit de la finele lunii trecute primul centru de reproducere asistată din nord-vestul ţării în care se face şi fertilizare in vitro.
Agenţia Naţională de Transplant a acreditat centrul Calla în 24 februarie, clinica orădeană înscriindu-se astfel între cele 22 de unităţi de acest fel din ţară, jumătate funcţionând în Bucureşti, celelalte mai apropiate în zonă fiind la Timişoara şi la Târgu Mureş.
"Suntem convinşi că prin noile servicii venim în întâmpinarea nevoilor populaţiei, pentru că infertilitatea este o patologie în creştere în toată lumea, iar rezultatele muncii noastre vor aduce bucurie în multe familii", a spus într-o conferinţă de presă, marţi, anunţând noutatea, dr. Liana Antal, unul dintre medicii care lucrează la Centrul Calla încă de la înfiinţarea acestuia în 2013.
Potrivit spuselor dr. Antal şi colegelor sale, dr. Anca Huniadi şi dr. Petronela Naghi, infertilitatea este o problemă care afectează deja unul din cinci cupluri sub 35 ani (fiind cauzată de dezechilibre hormonale, dereglări ale sistemului imunitar sau, pur şi simplu, înaintarea în vârstă, dar şi de stilul de viaţă şi abuzurile alimentare, de alcool şi tutun), dar se tratează, inclusiv prin fertilizarea in vitro, încă din 1978, de când s-au născut, datorită acestei metode, peste 8 milioane copii.
Centrul Calla din Oradea funcţionează din 2013, oferind servicii de obstetrică, ginecologie şi stimularea fertilităţii, având până în prezent 13.000 pacienţi. Acreditarea de către Agenţia Naţională de Transplant le va permite medicilor de aici, supraspecializaţi în Germania şi Italia, să facă şi fertilizări in vitro.
Potrivit dr. Liana Antal, costul unei proceduri va fi de 1.900 euro (echivalent în lei, plătibil la nevoie şi în rate), iar conducerea clinicii va contacta autorităţile locale pentru a le propune să finanţeze această procedură pentru toate cuplurile cu probleme de reproducere, aşa cum se întâmplă, deocamdată, doar în Bucureşti.
În România, fertilizarea in vitro se poate face şi printr-un program naţional de sănătate, dar acesta are o adresabilitate extrem de scăzută din cauza condiţiilor impuse, între altele prin limitarea vârstei pacientelor şi selectarea lor în program numai dacă au rezervă ovariană bună.