Deputatul PNL Bihor Ioan Cupşa afirmă că liberalii vor să administreze judeţul după alegerile locale împreună cu USR-PLUS şi nu-şi doreşte "nici viceprimar la Oradea, nici vicepreşedinte de Consiliu Judeţean de la UDMR", dar asta depinde de "comportamentul" USR-PLUS, care deocamdată lansează atacuri contra PNL-iştilor. "Nu vom reacţiona la fel ca ei, vindicativ", spune Cupşa, care dă de înţeles că din partea liberalilor Ilie Bolojan va candida din nou în Oradea, iar la CJ au patru-cinci candidaţi "care ar fi eficienţi".
PNL va câştiga Bihorul
Întrebat în cadrul unei conferinţe de presă, pe care a susţinut-o luni pe tema Planului Naţional de relansare economică şi investiţii al Guvernului pentru următorul deceniu, în ce stadiu sunt pregătirile PNL Bihor pentru alegerile locale din 27 septembrie şi dacă au fost stabiliţi candidaţii la principalele funcţii alese în administraţia din Oradea şi judeţeană, deputatul Cupşa a declarat că aceştia nu au fost stabiliţi de conducerea organizaţiei, însă în opinia sa la Primărie candidatul nu poate fi decât Ilie Bolojan, aflat în prezent la al treilea mandat.
"În cărţi la Primăria Oradea este un singur candidat, după cum văd eu, şi acela este Ilie Bolojan. La Consiliul Judeţean avem mai mulţi colegi care ar fi eficienţi, cu experienţă profesională şi în management. Putem oricând nominaliza patru - cinci persoane, despre unii aţi scris, mai sunt şi alţii", a spus Cupşa, la o săptămână după ce BIHOREANUL a dezvăluit că între favoriţii din PNL se află actualul consilier judeţean Călin Gal, managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp, şi prefectul Dumitru Ţiplea.
În condiţiile în care scrutinul din toamnă va fi uninominal, la fel ca în 2016 şi 2008, Cupşa s-a arătat optimist că PNL va câştiga funcţia de preşedinte al CJ Bihor, sugerând că în Bihor ar fi creditat cu 50% din încrederea alegătorilor. "Vor fi alegeri uninominale într-un singur tur, aşa că partidul care este spre 50% va da cu certitudine viitorul preşedinte de Consiliu Judeţean", a spus deputatul.
Mână întinsă USR-PLUS
Întrebat cu cine ar putea realiza PNL o coaliţie pentru formarea majorităţilor după alegeri, Ioan Cupşa a exclus din posibilele scenarii PSD şi a afirmat că, personal, speră ca viitorii aliaţi să fie reprezentanţii USR-PLUS, cei care, însă, cel puţin deocamdată, lansează atacuri la adresa liberalilor pentru a "muşca" din acelaşi electorat de dreapta.
"Sper că USR va înţelege că PSD este partidul cu care trebuie să se lupte, în niciun caz cu PNL. Va trebui să înţeleagă că vor colabora cu PNL. Dacă noi (n.r. – dreapta) ne atacăm între noi, vom avea surprize atât în 27 septembrie, cât şi atunci când vor avea loc alegerile parlamentare", a spus Cupşa, care a adăugat că liberalii nu vor răspunde "la fel, vindicativ", atacurilor dinspre USR, deoarece "o astfel de gâlceavă favorizează PSD şi celelalte partide-satelit ale PSD".
Preferă fără UDMR
În aceeaşi ordine de idei, Cupşa a afirmat că după alegerile parlamentare PNL poate colabora cu UDMR, "dacă este nevoie, pentru a scăpa de PSD", precizând, însă, că "sper că nu va fi nevoie de un astfel de compromis".
Deputatul PNL a spus că şi în plan judeţean are aceeaşi speranţă, şi anume că după alegerile locale nu vor fi nevoiţi să realizeze o majoritate cu UDMR, ci cu USR-PLUS: "Eu cred, sper, că nu va fi nevoie să ne aliem cu UDMR, dacă comportamentul USR-PLUS este unul normal, predictibil. Nu-mi doresc nici viceprimar la Oradea, nici vicepreşedinte la Judeţ de la UDMR, prefer o alianţă postelectorală cu USR-PLUS", a spus Ioan Cupşa.
Acesta a estimat că în viitoarele consilii locale şi judeţean vor reuşi să intre PNL, PSD, USR-PLUS, UDMR, dar "cu puţin noroc" şi PMP şi Pro România, despre această formaţiune comentând că "are probleme serioase la nivel de Bihor". În Bihor, Pro România va fi reprezentată în alegerile pentru şefia CJ de Traian Bodea (fost la ALDE şi la PC), iar la Primărie de o persoană fără notorietate, fie Dinu Meşter, fie Daniel Pop.