Mai mult de jumătate dintre cele 1.868 de întreprinderi publice din România vor fi analizate pentru a se stabili dacă mai merită păstrate în forma actuală sau trebuie restructurate. Guvernul a identificat 1.098 de societăți care îndeplinesc criteriile tehnice pentru această verificare, între ele putând fi inclusiv firme deținute de autoritățile locale.
Decizia pentru fiecare trebuie justificată, iar întreg procesul de reducere a portofoliului companiilor publice are ca termen-limită 30 iunie 2027.
La verificat
Guvernul a făcut un nou pas în reforma întreprinderilor publice, după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat vineri, în ședința Executivului, rezultatele preliminare ale inventarierii societăților care ar putea intra în procesul de restructurare prevăzut de Legea 48/2025 privind politica de proprietate a statului.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în România există 1.868 întreprinderi publice, din care 1.098, adică aproape 59%, îndeplinesc criteriile tehnice pentru a fi analizate în vederea restructurării și a reducerii numărului de companii deținute de stat ori de unitățile administrativ-teritoriale. Acest lucru nu înseamnă automat că toate cele 1.098 societăți urmează să fie închise. Autoritățile care le au în subordine sau în portofoliu vor trebui să verifice situația fiecăreia și să stabilească, fundamentat, dacă trebuie menținute ori restructurate.
Analiza preliminară prezentată de vicepremierul Oana Gheorghiu arată și dimensiunea problemelor de transparență: 533 dintre cele 1.868 întreprinderi publice, adică 28,5%, nici măcar nu și-au depus la termen situațiile financiare aferente anului precedent.
Firmă cu firmă
Legea 48/2025 obligă autoritățile tutelare - ministere, alte instituții centrale, consilii județene ori locale, după caz - să explice de ce statul sau administrația locală trebuie să continue să dețină participații în fiecare dintre societățile aflate în portofoliu.
În urma informării de vineri, Guvernul a stabilit că autoritățile care au în subordine companiile identificate trebuie să facă o analiză detaliată și să transmită Cabinetului vicepremierului și Secretariatului General al Guvernului, în 20 de zile lucrătoare, atât decizia privind „menținerea sau restructurarea” fiecărei societăți, cât și un plan de măsuri și calendarul de aplicare. Ulterior, aplicarea deciziilor va fi monitorizată lunar.
Termenul final stabilit de lege pentru reducerea numărului de întreprinderi publice din portofoliile autorităților este 30 iunie 2027, obiectivul declarat al Guvernului fiind creșterea eficienței companiilor și a calității serviciilor pe care acestea le furnizează.
Multe și costisitoare
Demersul vine după ce în primăvară Guvernul a făcut prima radiografie a administrației și companiilor publice, pe baza datelor din 2024 și 2025, analiză prezentată atunci și de BIHOREANUL.
Documentul releva diferențe uriașe de eficiență atât între administrațiile locale, cât și între companiile deținute de stat, precum și faptul că simpla existență a unei societăți publice nu înseamnă automat că aceasta își justifică economic activitatea.
La nivel național, analiza arăta, între altele, că 266 companii subvenționate acumulaseră pierderi de circa 6,5 miliarde lei, între cele cu cele mai mari pierderi fiind CFR, Electrocentrale Craiova, Unifarm, CFR Marfă, Metrorex și Complexul Energetic Valea Jiului. La polul opus, între companiile cu venituri ridicate și rezultate bune figurau Hidroelectrica, Romgaz, Transelectrica, Transgaz și alte societăți importante.
Aceeași analiză arăta că problemele de eficiență nu se opresc la societățile de stat, fiind vizibile și în administrația locală. În 2024, la nivel național, 78% din veniturile unităților administrativ-teritoriale erau consumate pentru funcționarea instituțiilor, iar diferențele dintre localități în privința veniturilor proprii, costurilor cu personalul, investițiilor și atragerii fondurilor europene erau foarte mari.