Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat, marţi, în procesul unui bărbat în vârstă de 60 ani, acuzat că, anul trecut, băut la volan, a provocat un accident în municipiul Marghita, soldat cu moartea unei persoane şi rănirea alteia.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 12 noiembrie, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Marghita, unde şoferul a lovit doi pietoni care se deplasau în aceeaşi direcţie, pe marginea părții carosabile, iar apoi a fugit de la locul accidentului.
În urma impactului, unul dintre pietoni, un bărbat de 41 de ani, din Marghita, a murit pe loc, iar cel de-al doilea, un tânăr de 28 de ani, a fost rănit uşor.
Şoferul vinovat de producerea accidentului, Alexandru Varga, a fost găsit în aceeaşi seară de poliţişti, iar în urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că era băut, având o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
O zi mai târziu, Varga a fost reţinut, din 14 noiembrie a fost arestat preventiv, iar din 9 decembrie a fost plasat în arest la domiciliu, măsură care a fost menţinută şi până în 25 aprilie, în acest an, când Judecătoria Marghita a dispus condamnarea lui la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare.
Varga a fost obligat, de asemenea, la cheltuieli judiciare în sumă de 3.500 lei, iar firma de asigurare cu care încheiase poliţa RCA a fost obligată la daune morale în sumă de 200.000 lei.
Soluţia a fost atacată, însă, atât de procurori, cât şi de şofer, iar în urma dezbaterilor reluate la Curtea de Apel Oradea, judecătorii au schimbat forma de executare a pedepsei cu care s-a ales bărbatul, dispunând trimiterea acestuia la închisoare. Potrivit deciziei luate, din pedeapsa lui Varga se vor scădea cele 5 luni în care s-a aflat în arest preventiv şi arest la domiciliu, iar procesul se va relua la Judecătoria Marghita cu privire la daunele civile.
Marţi seară, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Marghita l-au reţinut pe bărbat şi l-au depus în Penitenciarul Oradea, pentru a-şi ispăşi pedeapsa.