Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat în cazul celebrei escroace imobiliare Szentivanyi Urbanovics Erzebet, trimisă în judecată pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave după ce s-a întăbulat fraudulos pe 23 de hectare de teren aparţinând primăriilor Oradea şi Borş.

Magistraţii au respins apelul declarat de Urbanovics, ajunsă mai nou avocată profilată pe cazuri imobiliare, şi au menţinut în totalitate sentinţa Tribunalului Bihor care a condamnat-o pe femeie la 10 ani de închisoare cu executare.

Femeia, reclamată în trecut de numeroase ori pentru falsificarea unor acte cu care s-a împroprietărit pe locuinţele unor vârstnici, a fost trimisă în judecată în 2006 de procurorii DIICOT Oradea, care o acuzau că s-a întăbulat ilegal pe 23 de hectare de teren aparţinând Primăriei Oradea şi Primăriei Borş, teren evaluat la 3 milioane de euro.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Szentivanyi Urbanovics a comis frauda după ce a studiat dosarele din Arhivele Naţionale, pentru a găsi acte de proprietate ale unor persoane cu nume similare celor purtate de persoanele pe care ea le avea în îngrijire. Apoi, a falsificat documentele respective, pentru ca datele să coincidă, iar în final a solicitat comisiilor de fond funciar din Borş şi Oradea să-i restituie în natură parcelele de teren respective.

La percheziţia efectuată la domiciliul femeii în timpul anchetei, procurorii DIICOT au descoperit mai multe documente vechi, sustrase de la Arhivele Bihor, acte originale din perioada 1938-1943, coli îngălbenite, necompletate, unele conţinând ştampile cu emblema regal şi timbre cu efigia regelui României, un registru din anii 1963-1964 cu terenuri aparţinând fostei burghezii din Bihor, o situaţie a caselor naţionalizate din judeţ, de la nr. 1 la nr. 660, una a caselor naţionalizate din Sălaj, şi câteva liste din Salonta, Arad, Beiuş, Sângiorz Băi, Miercurea Ciuc şi Covasna.

Conform procurorilor, individa s-a folosit "în mod josnic" de persoanele vârstnice pe care le avea în îngrijire, pentru a se îmbogăţii pe căi ilicite, motiv pentru care acest lucru s-a reţinut ca o "circumstanţă agravantă personală".

Pe lângă condamnarea la cei 10 ani de închisoare, Urbanovici-Szentivanyi Erzsebet a fost obligată şi la plata unor despăgubiri civile în valoare de 740.000 de euro faţă de Primăria comunei Borş.

Decizia Curţii de Apel Oradea nu este definitivă, avocata având posibilitatea să o atace, prin recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.