La Curtea de Apel Oradea a început miercuri procesul orădeanului Alexandru Buciuman, şoferul în vârstă de 25 ani care, în luna iunie, anul trecut, beat fiind la volanul maşinii, l-a accidentat mortal pe Horia Chiva, băiatul de 12 ani care traversa regulamentar strada, pe trecerea de pietoni de lângă sediul Poliției Municipale.

Dezbaterile s-au axat pe prelungirea arestării preventive în cazul tânărului, măsură care urma să expire pe 12 ianuarie. În urma discuţiilor, judecătorii au decis ca Buciuman să rămână în spatele gratiilor pentru încă 30 de zile.

Alexandru Buciuman este judecat pentru ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului după un tragic eveniment rutier produs în seara zilei de 22 iunie, anul trecut. Horia Chiva, un copil în vârstă de 12 ani din Oradea traversa Calea Aradului pe trecerea de pietoni, pe lângă trotinetă, când a fost lovit de şoferul care circula pe banda a doua dinspre centrul oraşului spre Ioşia. 

Băiatul a murit în Spitalul Judeţean din Oradea după aproape o lună de tratament, pe data de 19 iulie.

Fugarul a fost prins la scurt timp după accident, cercetările stabilind că avea o concentraţie de 2,03 mg/l alcool pur în sânge şi conducea maşina cu viteză între 74-84 km/h, adică peste limita legală. El a fost arestat preventiv, iar mandatul de arestare a fost prelungit, de atunci, în mod succesiv, chiar şi după ce a fost trimis în judecată, la începutul lunii septembrie. 

Procesul tânărului s-a derulat în prima fază la Judecătoria Oradea unde a fost condamnat, pe 12 decembrie anul trecut, la 6 ani de detenţie.

În hotărârea pronunţată de judecătorul Ciprian Hambaraş se arată că faptele comise de Alexandru Buciuman sunt de o gravitate deosebită, că tânărul este un teribilist care nu a avut nicio remuşcare de a pune în pericol integritatea altor persoane. Judecătorul i-a reproşat, de asemenea, faptul că a fugit de la locul accidentului, dar şi tupeul şi ostilitatea cu care i-a tratat pe medicii puşi să-i preleveze probe biologice, catalogându-i atitudinea drept lipsită de umanitate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!