Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat, marţi, în procesul intentat de fostul ministru al Justiţiei, Rodica Stănoiu, pentru anularea deciziei de colaborator dată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Astfel, instanţa orădeană a dispus respingerea contestaţiei şi obligarea Rodicăi Stănoiu la plata unor cheltuieli de judecată în favoarea CNSAS.

Dezbaterile au început luni la prânz şi s-au întins până în cursul după-amiezii după ce, iniţial, soţul ministrului, Şerban Stănoiu şi avocatul Doina Donuţiu au încercat să obţină o nouă amânare, recuzând judecătorul pe motiv că acesta a respins obiecţiunile ridicate la expertiza grafologică realizată în dosar.

Cererea de recuzare a fost respinsă, însă, de Curtea de Apel, iar procesul s-a reluat după-amiaza, când instanţa a şi intrat în deliberări, soluţia fiind comunicată marţi, la prânz, de faţă cu reprezentantul CNSAS, consilierul juridic Mihai Ionescu.

Soluţia Curţii de Apel Oradea nu este definitivă. Ea poate fi atacată, prin recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul Rodicăi Stănoiu cu CNSAS se judecă la Curtea de Apel Oradea după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în martie 2010, strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti, la solicitarea lui Stănoiu care a invocat presiunea mediatică.

CNSAS a emis o decizie de colaborare cu Securitatea pentru Rodica Stănoiu în 2006, stabilind că fostul ministru al Justiţiei ar fi dat note informative, sub numele conspirativ "Sanda", începand cu anul 1983 până în 1987.

În document se specifică faptul că, în data de 30 noiembrie 1982, fosta Securitate a propus contactarea "în scopul exploatării informative a lui Stănoiu Mihaela Rodica", iar aceasta ar fi furnizat informaţii semnate cu numele "Sanda" între 1983 şi 1985, iar între 1986 şi 1987 ar fi semnat note informative sub numele conspirativ "Georgeta", "fiind în legătură cu locotenent colonel Oprişor Oniţiu şi locotenent colonel Marian Ureche", de la serviciul 160, al cărui profil era "problema justiţiei".
În 2007, Stănoiu a contestat decizia CNSAS.

După strămutarea procesului la Curtea de Apel Oradea s-a efectuat o nouă expertiză de către INEC, instituţie aflată în subordinea Ministerului Justiţiei. Expertiza a fost finalizată în februarie 2012, iar în concluzii se arată că fostul ministru al Justiţiei a semnat notele informative sub pseudonimul "Sanda".