Curtea de Apel Oradea a admis, luni, contestaţia formulată de apărătorii universitarei Camelia Dalai, de la Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, împotriva măsurii arestării preventive dispuse pe numele ei de Tribunalul Bihor.
Instanţa a decis ca şefa de lucrări să fie plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, stabilindu-i interdicţia de a lua legătura cu martorii din dosar, dar şi pe aceea de a profesa. Soluţia Curţii de Apel Oradea este definitivă.
"Inculpatei i s-a stabilit obligaţia să nu exercite profesia sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit infracţiunea de care e acuzată, şi anume cea de şef de lucrări în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea", a precizat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Oradea, judecătoarea Claudia Rus.
Şefa de lucrări Camelia Dalai, de la Departamentul de Medicină Dentară, a fost reţinută pe 13 februarie de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi a fost arestată preventiv o zi mai târziu, pentru 20 de zile.
Ea este anchetată pentru 6 infracţiuni de luare de mită şi două fapte conexe infracţiunilor de corupţie, procurorii acuzând-o că, în perioada mai - septembrie 2016, ar fi primit sume între 300 lei şi 100 euro, dar şi cosmetice, cafea şi un stilou, de la 6 studenţi, pentru a-i promova la examenul de la disciplina "Protetică dentară".
De asemenea, la sesiunea de examene din luna iunie 2016, universitara s-ar fi folosit de funcţia sa şi ar fi încredinţat către doi studenţi subiecte de examen rezolvate pentru ca aceştia să ia note maxime şi să poată intra în următorul an pe locuri bugetate.
Ancheta în cazul şefei de lucrări Dalai, realizată de procurorii Parchetului Bihor în colaborare cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Infracţiunilor Economice Bihor, se desfăşoară în paralel cu cea declanşată pe numele şefei Departamentului de Medicină Dentară a FMF, Adriana Pirte, inculpată şi arestată preventiv pentru 15 infracţiuni de luare de mită.
Citiţi mai multe despre acuzaţiile aduse celor două universitare în articolul: Epidemie de mită