Sportiva Daiana Andor, de la Basti Box Salonta, şi-a făcut un frumos cadou de ziua ei, reuşind să cucerească medalia de argint în cadrul întrecerilor Cupei României la box feminin tineret, care s-a desfăşurat în perioada 3 - 8 iulie la Craiova.
Astfel, sportiva legitimată la clubul Basti Box Salonta a concurat în cadrul categoriei 57 kg, unde a ajuns până în finală, dar unde a cedat în faţa Gabrielei Izabela Ciorba.
Pe data de 8 iulie, când au fost programate finalele, a fost şi ziua de naştere a bihorencei.
"Vreau să o felicit pe Daiana! Este o medalie de argint muncită şi frumoasă, în urma evoluţiei prestate la Cupa României. Chiar dacă a pierdut la puncte modul de abordare a meciului din finală şi nivelul tehnic a arătat că Daiana este o pugilistă de mare perspectivă, urmând ca până la Campionatul Naţional din toamnă să intre în perioada următoare în competiţiile internaţionale de pregătire la categoria 54 kg", a transmis antrenorul sportivei, Sebastian Silaghi, preşedintele clubului Basti Box Salonta.
Conform liderului clubului Basti Box, celelalte sportive ale clubului salontan "nu au participat la întrecerile Cupei României, din cauza sesiunii și a examenelor".
Pe de altă parte, un alt sportiv de la Basti Box, Istvan Szucs a fost convocat la lotul naţional pentru perioada 4 - 13 iulie, pentru pregătirea comună în compania Italiei şi a Egiptului, de la Bacău, în cadrul turneului denumit "Gala Internaţională de Box".