Daniel Vulcu: "Teatrul e cel mai bun ambasador al Oradiei"

Născut la Sibiu în urmă cu peste cinci decenii, ceea ce nu prea arată, stabilit la Oradea ca tânăr actor acum exact 30 de ani, fost june prim de care se amorezau iubitoarele de teatru, protagonist de-a lungul vremii în nenumărate spectacole de neuitat, Daniel Vulcu a preluat direcţia teatrului românesc din Oradea în 2011, imediat după "spargerea" fostului Teatru de Stat, în Teatrul Regina Maria şi Teatrul Szigligeti.

Deşi nu puţini îi reproşau că a acceptat segregarea ca "o coadă de topor", nu i se pot tăgădui readucerea publicului la teatru, faptul că majoritatea spectacolelor au loc cu casa închisă şi scoaterea teatrului orădean în lumea largă.

Înaintea unei noi stagiuni şi a momentului la care tradiţionalul festival Săptămâna Teatrului Scurt va fi extins, directorul Teatrului Regina Maria vorbeşte despre cheia succesului, dar şi despre "mâncătoriile" din spatele scenei.

- Aţi fost numit datorită apartenenţei la PNL, pe care îl reprezentaţi şi în Consiliul Local, şi unii se aşteptau să imprimaţi instituţiei o direcţie politică. I-aţi dezamăgit...

- Numirea mea putea avea loc încă din 1990, când colegii, nu doar din teatru, ci din mediul cultural orădean în general, au considerat că pot fi un bun director. Au urmat anii când s-a trecut la politizarea oricărui post, în toate domeniile. Oricum, după numirea de acum doi, urmată de câştigarea unui concurs, succedam unui director numit politic după care unii au plâns, deşi n-am înţeles de ce, că era silvicultor. Eu n-am făcut decât să mă bat ca teatrele, şi în general instituţiile care necesită vocaţie, să fie conduse de oameni de specialitate. Există domenii foarte specifice, cum e cel al teatrului ori al medicinei, unde, dacă oamenii nu sunt anume pregătiţi, lucrurile nu pot funcţiona. Cât despre comenzi, răspund doar comenzilor culturale. Mă zbat pentru teatrul pe care îl conduc, îmi doresc să fie cât mai sus, şi mă bucur că am ajuns nominalizaţi la UNITER, invitaţi a doua oară consecutiv la Festivalul Naţional de Teatru, invitaţi în străinătate... E dovada că suntem în plină ascensiune, că am intrat în elita teatrului românesc.

- Reputatul critic Mircea Morariu, care nu o dată v-a şi contestat, scria că aţi izbutit ceea ce niciun director al Teatrului orădean nu reuşise după 1990: să readuceţi publicul la teatru. Cum aţi făcut?

- Am reuşit ca la fiecare spectacol sala să fie plină. Pentru aceasta, în primul rând trebuie să-i dai spectatorului ceea ce îşi doreşte, dar să împaci şi criticii, care sunt foarte cusurgii, pentru că orice spectacol care nu se potriveşte gusturilor lor poate fi etichetat o "greşeală". Aprecierea cea mai importantă este totuşi a publicului, pentru că altfel am face teatru între patru pereţi. Experienţa mi-a permis să aleg ceea ce trebuie pentru public şi să utilizez judicios trupa, dar la succes a contribuit şi unificarea celor trei instituţii...

- Aţi anticipat: ce rezultate, artistice şi financiare, a avut "unirea" trupei Iosif Vulcan cu cea a teatrului de păpuşi Arcadia şi cu ansamblul folcloric Crişana?

- Absolut pozitive. Teatrul a câştigat spectacole de mare amploare şi pentru că am avut la dispoziţie dansatori şi orchestra ansamblului. Am pus în valoare şi experienţa colegilor de la Arcadia, care au venit cu mare plăcere să joace pe scena Teatrului Regina Maria. Au trecut din nou la arta păpuşăriei, fiindcă nu avea niciun rost să funcţioneze două trupe "pe viu" în oraş, iar drept consecinţă au fost invitaţi la Festivalul de la Avignon (Franţa) şi la toate festivalurile de gen din ţară. Progresul ne-a încurajat, aşa că din acest an vom organiza la Oradea primul festival de teatru pentru copii. Deci, lucrurile sunt absolut bune. Gândiţi-vă că fără această formulă nu s-ar mai fi realizat "Scripcarul pe acoperiş", pentru că distribuţia generală cuprinde 55 de oameni şi era greu să-i angajezi din diverse colţuri pentru dansuri, pentru figuraţie, iar eforturile băneşti ar fi fost mult mai mari. Din punct de vedere financiar e relevant să adaug că le-ar fi fost imposibil colegilor de la Arcadia să-şi renoveze sala dacă nu era această formulă unificată. Noi am făcut lucrarea din fondurile proprii.

"Oradea devine un nume cunoscut"

- Teatrul nostru joacă şi în Europa, iar mai nou l-aţi implicat şi în proiecte cu fonduri europene. Recent aţi câştigat, în asociere cu alte trei teatre, din Franţa, Belgia şi Cehia, un proiect de 400.000 euro, iar în octombrie, cu un teatru din Italia, veţi avansa încă unul. Care e miza, dincolo de bani?

- Cea mai importantă este ducerea şi recunoaşterea Teatrului Regina Maria în lume. Când teatrul nostru merge în Europa, duce şi numele oraşului. Suntem cei mai buni ambasadori ai Oradiei şi buni ambasadori ai României. Am fost în multe capitale europene şi, prin aceste ieşiri, Oradea devine, încet-încet, un nume cunoscut. Ştiţi că, după "Scripcarul", realizăm acum un alt spectacol de anvergură, "Producătorii", de Mel Brooks. Ei, deja şi în Statele Unite, unde există o mare agenţie care vinde spectacolele marilor autori, se ştie despre Oradea. La primul contact, când am cerut drepturile de autor pentru "Scripcarul", au trecut trei luni până am primit un răspuns, dar acum, pentru "Producătorii", răspunsul a venit a doua zi. Nu se mai întrebau ce e Oradea, ce e Teatrul Regina Maria, ce forţă are ca să susţină drepturile de autor.

- Tocmai participaţi la Gala Tânărului Actor de la Costineşti. Intenţionaţi să "recrutaţi" noi actori?

- Teatrul orădean e unul dintre puţinele care realizează scopul Galei Tânărului Actor. Anul trecut am selectat de aici doi actori, Alin Stanciu şi Andrea Gabor, iar acum vrem să intre în următoarele noastre producţii un altul, George Dometi. Repet: puţine teatre din România împlinesc menirea acestei Gale, iar noi o facem cu folos.

- Curând va începe o nouă ediţie a Festivalului Internaţional Săptămâna Teatrului Scurt. Ce propune aceasta?

- Ediţia a XIX-a va fi cea mai amplă. Timp de zece zile, între 20-29 septembrie, vom avea nu doar teatru scurt, cu cele mai prestigioase trupe din ţară, şi teatru de pub, ci şi două noi secţiuni: teatru pentru copii, cum ziceam, şi teatru-circ, cu trupe din Franţa. De la anul vom mai avea o secţiune, teatru muzical.

- Ce noutăţi aduce viitoarea stagiune?

- Aducem regizori de mare valoare, de pildă Mihai Măniuţiu, pe care l-am recapacitat după o perioadă de divorţ de teatrul orădean, pentru a face "Leon şi Lena", un spectacol care ne aşteptăm să aibă un mare succes nu doar la public, ci şi la critică. Mai aducem un regizor tânăr de valoare, Radu Nica, iar în primăvară pe cel mai în formă regizor din România, Alexandru Dabija.

"Nu am vrut desfiinţarea Casei de Cultură"

- În calitate de consilier local aţi pledat ca o comisie alcătuită din şefii instituţiilor de cultură locale să preia organizarea spectacolelor de la Casa de Cultură a Municipiului. Aţi şi fost contestat din acest motiv. Ce aţi urmărit?

- Nu am vrut desfiinţarea CCM, ci armonizarea programelor, pentru ca fiecare să facă ce ştie şi ce trebuie să facă. Acolo banii erau cheltuiţi aiurea, pentru a aduce spectacole, dar nu avea sens şi făcea concurenţă neloială. Nici de actuala formulă nu sunt mulţumit, lucrurile funcţionează greoi, căci de multe ori hotărârea de azi nu mai e valabilă mâine.

- Aţi fost acuzat că urmăriţi monopolul organizării de evenimente mai ales pentru Toamna Orădeană, pentru a obţine, printr-o fundaţie a dvs. sau a prietenilor, fondurile rămase disponibile la Primărie prin desfiinţarea CCM. Puteţi garanta că nu e aşa?

- Absolut. N-am avut această intenţie, chiar dacă am fost de patru ori director al Toamnei Orădene.

- Pe mulţi i-aţi supărat refuzând închirierea sălii pentru un spectacol aniversar Celelalte Cuvinte, în schimb sala a fost vandalizată după închirierea pentru o preselecţie la "Românii au talent". Care e morala?

- Am toată preţuirea pentru Celelalte Cuvinte, dar am procedat corect. De altfel, închirierea pentru "Românii au talent" au făcut-o colegii de la teatrul maghiar Szigligeti. Sper ca aceştia să fi învăţat ceva din acea lecţie. Oricum, una din nemulţumirile mele e că sala de spectacole are doi administratori. O pot folosi mai mulţi, dar de administrat trebuie s-o facă unul singur. Am ridicat problema şi la Consiliul Judeţean, încă de la bun început, şi repet: ar trebui să fie un singur administrator. 

- Ce opinie aveţi, ca director al teatrului şi consilier local, despre refacerea ansamblului central al oraşului?

- Există păreri pro şi contra proiectului, eu mă situez undeva la mijloc. Dar mă bucur că oraşul va dobândi, în sfârşit, o piaţă publică unde se vor putea desfăşura evenimente.

"Mâncătorii..."

- Regizorul timişorean Ion Ieremia spune că sunteţi "singurul baron din cultura orădeană", fiindcă nu vă ajunge actoria şi direcţia, ci v-aţi apucat şi de regie, nereuşind să produceţi însă decât hibrizi între "operetă, revistă şi teatru"...

- Eu fac regie dinainte de a fi director, m-am specializat în muzicale şi comedii, cu rezultate notabile, ca dovadă că "Şi miniştrii calcă strâmb" se joacă pentru al şaptelea an cu sala plină. Dar problema domnului Ieremia nu sunt eu. Dumnealui are un război cu lumea culturală, care nu-i mai dă şansa ca la 80 de ani să facă spectacole foarte mari. Nu vă spun câte şi ce penibile procese are cu cei de la Timişoara. A devenit un caz care frizează anormalul. Şi pe mine m-a ameninţat cu procese, dar o spun clar: în proiectul meu de manager nu are loc, pentru că nu-l consider un regizor care să ducă la un progres al teatrului din Oradea. Am şi avut o discuţie pe această temă, pentru că am vrut să-i dau o şansă la un moment dat, dar patru distribuţii de actori l-au refuzat. Nici unul n-a vrut să lucreze cu el.

- Între actori şi direcţia unui teatru există mereu frecuşuri, invidii, bârfe, certuri... Dvs. ce relaţie aveţi cu artiştii?

- Una normală, inclusiv cu invidii, supărări. Dar încercăm să le gestionăm, fiindcă pentru actor succesul contează cel mai mult, iar dacă există succes, vin şi faima, şi turneele.

- Actorii noştri au prins gustul teatrului de pub. Nu fac concurenţă teatrului public, să zic aşa?

- Cele două activităţi se împacă foarte bine, teatrul de pub e un teatru alternativ, pe care l-am încurajat şi înainte de a fi director, şi îl încurajez şi acum. Nu face concurenţă teatrului public, ba chiar ne aduce spectatori.

- La foaierul lojilor vedem portretele actorilor trupei maghiare care şi-au pus amprenta asupra teatrului local. Pe când ale actorilor români?

- Am vrut să facem un muzeu al teatrului orădean, şi l-am dorit comun, dar colegii maghiari au respins proiectul şi au realizat un stand doar al lor. În curând vom avea şi noi propriul nostru muzeu, în care îşi vor avea loc toţi marii noştri actori.

Victoria Balint, director artistic - ambiţioasă, inteligentă, muncitoare, bună de pus pe rană

Richard Balint, actor - excepţional, actor desăvârşit, vârf de lance

Sebastian Lupu, actor - un coleg minunat şi un actor la fel de bun, un tip cu multă iniţiativă

Pavel Sârghi, actor - a fost o mare speranţă, dar nu mai este, pentru că a confirmat, se apropie cu paşi repezi de Richard Balint

Elvira Platon Râmbu, actriţă - o actriţă de excepţie, cârcotaşă câteodată, dar spune lucrurilor pe nume, iar asta e de apreciat

Petre Ghimbăşan, actor - are un farmec deosebit, poate umple singur o sală