Radiografia economică pe care Ilie Bolojan a făcut-o vinerea trecută poate fi comparată cu RMN-ul făcut de un medic unui bolnav în stare gravă. În acest caz, pacientului român colectiv.
Deficitul bugetar uriaș, care arată că în ultimul an am cheltuit cu 9,3% mai mult decât am produs, iar asta după ce și în anii precedenți am făcut la fel, volumul datoriilor care a depășit 55% din PIB, faptul că 2,3% din PIB s-a dus anul trecut doar pentru plata dobânzilor, toate se adaugă altor probleme uriașe.
Avem la dispoziție 28 de miliarde euro prin PNRR, dar abia am fost în stare să luăm puțin peste o treime din sumă, sub 11 miliarde euro, iar PNRR se termină peste 13 luni.
În ultimul an, veniturile statului au crescut cu 10%, dar cheltuielile cu 19%. Doar anul trecut salariile au crescut cu 24%, iar în ultimii patru ani pensiile cu 53%, în condițiile în care 4 milioane de români aflați la vârstă activă, 33% din totalul populației, nu sunt „în activitate”, iar jumătate dintre cei între 55 - 64 de ani sunt pensionați anticipat.
Și curând ies la pensie „decrețeii” lui Ceaușescu. Generația cea mai numeroasă va trebui susținută de generațiile de după, tot mai împuținate, deci dezechilibrul în fondul de pensii va fi și mai dramatic, cum e și în fondul de sănătate, care asigură servicii tuturor, inclusiv celor care nu contribuie cu nimic.
Vinovăția stă în populismul, incompetența și lăcomia politicienilor, dar și în complicitatea societății, pentru că primii, ca să-și poată crește lor sinecurile, le-au mărit lefurile tuturor bugetarilor, angrenând prin contagiune astfel de comportamente și în sectorul privat, cu o dublă consecință: competitivitate mai mică, dar prețuri mai mari.
Ne-a plăcut tuturor, să recunoaștem, să ne intre mai mulți bani în buzunare, zicând că „ăștia” fură și risipesc, dar cu ceva tot ne „alegem” și noi. Asta a fost fundația contractului social.
Problema e că, după ce ieși de la medic cu radiografia, dacă, odată pus diagnosticul, nu schimbi nimic, ci crezi că poți duce același regim de viață, ajungi la capătul ei mai iute. Dacă, însă, ții la viața ta, treci la dietă, accepți tratamentul. În cazul corpului social, operația de amputare a cheltuielilor de-a dreptul tumorale.
Ne place, nu ne place, după o perioadă în care am trăit pe veresie, vom strânge cureaua. Nu noi am luat deciziile, dar ne-am bucurat de efectele lor, prin urmare, așa cum statul va trebui să taie din cheltuieli - și corect ar fi să înceapă cu privilegiile politrucilor, magistraților, sinecuriștilor din tot felul de consilii de administrații și comitete directoare, cu bugetărimea excedentară și investițiile extravagante -, fiecare cetățean va fi nevoit s-o facă.
Unii, e drept, poate vor schimba vacanțele din Caraibe pe altele prin Europa, cei mai mulți, însă, vor strânge cureaua la propriu, reducând inclusiv bugetul pentru cheltuieli curente. Unii deja sunt mai grijulii când deschid portofelele, alții vor deveni mai socotiți de nevoie.
Da, e frustrant că suntem puși la „regim” de aceeași clasă politică detestabilă, dar pacientul nu putea fi vindecat de „suveraniști”. Nicio cangrenă nu se tratează cu coada șoricelului.