Pugilistul clubului Basti Box Salonta Darius Stegari şi-a asigurat participarea la Campionatul European de juniori care va avea loc la Sarajevo, după ce la întrecerile Cupei României de box pentru juniori de la Drobeta Turnu Severin a reuşit să câştige categoria la care a luat parte, cea de 63 kg.

Întrecerile de la Drobeta Turnu Severin s-au desfăşurat în perioada 4-10 martie şi au reunit 190 de sportivi din toată ţara. Printre aceştia s-au aflat şi cei de la Basti Box, care au obţinut două medalii.

Darius Stegari a urcat în ring în cadrul categoriei 63 kg, o categorie dificilă, care a reunit la start 22 de pugilişti. El şi-a câştigat toate meciurile susţinute, iar în finală l-a învins la puncte, decizie 5-0, pe brăileanul Sorin Ruşinoiu, după ce în semifinale trecuse, tot printr-o victorie la puncte, de orădeanul Raul Benea de la CS Crişul.

Astfel, Darius a câștigat medalia de aur şi trofeul Cupei României. Prin acest succes, el şi-a obţinut şi biletul de participare la Europenele din Bosnia Herţegovina, acolo unde a fost calificat deja colegul să de club, Szucs Istvan.

La Cupa României de la Turnu Severin, Clubul Basti Box condus de antrenorul Sebastian Silaghi a mai obţinut o clasare pe podium şi, implicit, o medalie de bronz, prin Andrei Marcu, care a participat la categoria 60 kg. Categoria a reunit la start 26 de sportivi şi care a ajuns până în semifinale, unde a pierdut în faţa lui Florin Ulmeanu de la Dinamo, printr-o decizie la puncte.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!