Întrecerile Cupei României la box pentru tineret şi seniori U23 de la Sighetu Marmaţiei a adus şi clubului bihorean Basti Box Salonta două medalii. Ambele au fost însă de aur, ceea ce reprezintă o nouă performanţă pentru clubul condus de Sebastian Silaghi.
Cele două clasări pe primul loc şi, implicit, cele două medalii de aur, le-au adus tânărul Darius Stegari şi, deja consacratul, Szűcs Istvan.
Darius Stegari a concurat în cadrul categoriei 63,5 kg tineret, iar după evoluţiile foarte bune pe care le-a avut, a reușit să urce pe prima treaptă a podiumului.
La rândul său, Szűcs Istvan (video) a luat startul în cadrul categoriei 75 kg seniori U23, unde a avut un parcurs foarte bun şi s-a impus în toate partidele susţinute, terminând pe primul loc şi intrând în posesia medaliei de aur.
"Pe această cale dorim să le mulţumim frumos tuturor sponsorilor, partenerilor din presă şi autorităţilor locale pentru susţinerea acordată performanţei", a transmis conducătorul clubului salontan, Sebastian Silaghi, la întoarcerea de la competiţia de la Sighetu Marmaţiei, care a fost programată în perioada 7-13 aprilie.