Fost ministru al Finanțelor și fost primar al Slatinei, condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, Darius Vâlcov s-a predat autorităților din Italia.

Potrivit stirileprotv.ro, Vâlcov s-a predat în Portici, un oraș din regiunea Campania, provincia Napoli. Inițial, el a contactat telefonic poliția italiană, apoi s-a dus la secție.

Presa din București scrie că Vâlcov s-a predat la o instanță îngăduitoare: Curtea de Apel Napoli a respins, în trecut, mai multe extrădări.

Fostul ministru a fost dat în urmărire internațională în urmă cu aproximativ trei săptămâni, fiind de negăsit după ce a încasat o condamnare la 6 ani de închisoare cu executare, în „dosarul tablourilor”. Vâlcov a primit șpăgi de peste 1,5 milioane de euro de la un om de afaceri care astfel a câștigat contracte publice în județul Olt, iar politicianul a investit banii în 172 de tablouri valoroase, pe care DNA le-a ridicat la percheziții. 

După ce a fost condamnat, s-a aflat că Vâlcov a fugit în Italia de mai bine de un an, țară unde avea și o afacere.

De altfel, Italia este o țară preferată de mai mulți politicieni români cu probleme penale, care „migrează” acolo, își deschid afaceri sau își stabilesc reședința, iar judecătorii italieni consideră aceste motive întemeiate pentru a respinge extrădarea lor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!