Au trebuit să vină muzicienii de la Filarmonică, să ne plimbe prin tot orașul cu spectacolele lor, ca să ne dăm seama ce oraș mișto avem - vezi concertul de pe malul Crișului -, dar și ce limitări avem în unele zone cum ar fi dealul Ciuperca.
Cei care au dorit să vadă concertul Filarmonicii cu muzică lăutărească la punctul de belvedere de la Ciuperca s-au împotmolit în trafic, cu toată strădania Poliției, care nu prea avea ce face, pentru că drumul de acces e potrivit mai degrabă pentru pietoni sau trotinete. E păcat ca o zonă unde ai orașul la picioarele tale să fie un fel de fund de sac și cei care urcă să se încurce în trafic cu cei care vor să coboare.
Pe vremuri, un investitor a venit cu ideea dezvoltării unui cartier care ar fi dus la prelungirea străzii Graurilor până pe strada Adevărului, dar, din păcate, proiectul nu s-a materializat. Noi știm pe propria piele ce înseamnă astfel de străpungeri și ce avantaje ne aduc. Vă mai amintiți calvarul de Ziua Morților, când drumul se poticnea în Cimitirul Rulikowski?
Dacă tot vrem ca Ciuperca să ajungă un obiectiv de neratat în Oradea, edilii ar putea scoate bani din teșcherea să exproprieze terenuri din zonă pentru un drum care să coboare spre strada Adevărului. De asemenea, ar putea instala un sistem de transport cu telecabină pentru cei care vor să lase mașinile parcate în zona Parcului Brătianu.
Abia atunci ar fi exploatată cum se cuvine zona asta atât de hulită din pricina alunecărilor de teren, dar atât de ofertantă cu priveliștea. Iar dacă accesul în vârful dealului se va rezolva, sunt sigur că s-ar înmulți și restaurantele care ar servi orădenii și turiștii veniți să admire apusul sau să vadă Oradea by night.