Nu cred că există om, chiar şi dintre cei care la capătul unei zile nu se întreabă niciodată dacă au trăit-o cu folos ori au trecut prin ea degeaba, să nu reflecteze, totuşi, spre sfârşit de an, la această chestiune. A fost un an rău sau bun? În cazul nostru mă tem că răspunsul e, din nefericire, mult prea uşor de dat, că majoritatea, ca să-l rostească, nici nu mai aşteaptă finalul întrebării.
A fost un an început parcă nici nu acum, ci în 2008, când peste toţi s-a aşternut o tiranie a haosului, a destrămării şi, încet-încet, dar tot mai apăsător, a lipsei de speranţă. Un an al tăierilor de tot felul, de la o nedreaptă reducere salarială până la o greu vindecabilă amputare a demnităţii umane. Un an în care comandamentul fiecărui trăitor din muncă a fost grija de a nu pierde, nu strădania de a spori. Vigilenţa de a evita decăderea, nu năzuinţa de a atinge împlinirea.
Vine sărbătoarea Crăciunului şi, în plină criză, cu buzunarele mai goale, avem totuşi şi o parte plină a paharului. Poate vom fi mai puţin ispitiţi decât în anii din urmă de tentaţia consumismului, mai puţin ahtiaţi să "luăm cu asalt rafturile supermagazinelor", cum zic reporteriţele cărora le-a îngheţat vocabularul. Tocmai de aceea, am putea folosi această perioadă ca pe una de aducere aminte a scopului vieţii, pentru îmbunarea gândului şi a sufletului, dar şi pentru întărirea minţii şi a caracterului.
Nu vreau s-o fac pe moralistul, dar este momentul unei spovedanii interioare, al analizei de sine, perioada în care poţi avea revelaţia că dincolo de mizeria epocii există frumuseţea clipei, cu o singură condiţie: s-o trăieşti pe fiecare cu un ţel bun. E vremea în care ne-ar folosi să ne întrebăm dacă, în iureşul zilnic sau la răscruce de viaţă, am luat hotărârile corecte, am dovedit onestitate, am spus adevărul cu tărie chiar şi atunci când am pătimit de pe urma lui, dacă am luat apărarea celor săraci sau a celor nedreptăţiţi chiar şi atunci când am ştiut că ne vom atrage pumnul puternicilor zilei ori sudalma celor din tribune. Este cel mai bun prilej pentru a hotărî că drumul drept e singurul care te scoate la liman, chiar dacă în furtună eşti tentat să fugi de greu.
Dacă mai şi crezi în Dumnezeu, îţi poţi aminti că Iisus, cel a cărui Naştere o aşteptăm, nu trăieşte doar în biserici şi în icoane, ci mai cu seamă în oameni. Şi că, dacă "de Moşul" nu le poţi da niciun "cadou" celor din jur, poţi în schimb să le oferi altceva, mult mai de preţ, tuturor: poţi să te dai pe tine. Dacă fiecare din noi - medic, croitor, profesor, brutar, inginer ori ceasornicar - ar da celorlalţi ce are mai bun, fiţi siguri că toţi vom avea parte de mai mult.
Să auzim, deci, de peste tot, de bine!