Datul la gioale a devenit sport judeţean. De trei ani se duce o luptă deschisă între corifeii de la Consiliul Judeţean şi şeful Primăriei Oradea.

Pentru finalizarea proiectului Aparegio, perceput ca fiind al primarului Ilie Bolojan, unul dintre conducătorii CJ l-a răsucit cu cheiţa pe un amărât de primar, pentru a torpila investiţia. Nu mai contează că în joc sunt milioane de euro sau că locuitorii din Finiş ar avea în sfârşit ocazia să bea şi altceva în afară de apă cu mormoloci.

În replică, Bolojan i-a atins pe cei de la Judeţ unde-i doare mai tare. A suspendat ajutorul pentru jalnica echipă a FC Bihor, club care vreme de două decenii a fost cea mai bună şi comodă vacă de muls.

A vrut Bolojan ca între proiectele strategice ale judeţului să fie şi centura Zonei Metropolitane Oradea? Hop şi Consiliul Judeţean cu ridicolul drum Şuşti-Moneasa! Vrea Oradea să se unească cu Sînmartinul? Lovitura a venit de la colegii de partid, chiar organizaţia de ţărani liberali din această comună fiind cea care a decis să se opună proiectului.

Domnul vicepreşedinte Ioan Mang are dreptate să se revolte la aflarea veştii că urmează să fie schimbat. Păi tocmai acum, când e atât de lucru şi când avem mari speranţe de bani de la bugetul de stat, omul partidului de guvernământ să fie dat de pământ? Problema este că la fel de mult de lucru e acum ca la începutul mandatului, pentru că şefii de la CJ au reuşit uluitoarea performanţă să doarmă în birouri aproape trei ani fără să facă nimic.

Şi uite aşa, din acest ping-pong care pe măsură ce se apropie campania electorală se va transforma în meci de box, noi rămânem doar cu circul.

P.S. M-a înduioşat delicateţea domnului Mang, care a spus într-o conferinţă de presă că speră ca DNA să nu se autosesizeze cu privire la instigarea la şantaj făcută de Bolojan (cea privind oprirea alocării de bani de la CJ către comuna Finiş). E ca şi cum Bolojan ar ieşi în public să spună că e îngrijorat ca nu cumva să se repună pe tapet cazul de plagiat al lui Mang.