Artistul orădean Thurzó Zoltán va fi, cel mai probabil, deținătorul unui record mondial pentru concertul la cea mai altitudine.

Pianistul a susținut un recital de peste două ore în tabăra de bază (base camp) de pe Muntele Everest, la o înălțime de 5.325 de metri. Recordul actual este deținut de o artistă din Marea Britanie, care în 2018 a cântat la 4.964 de m înălțime.

Cu peripeții

Concertul a avut loc luni, la ora locală 13.35 (ora României 10.35), dar pianistul nu a putut nici măcar să transmită vestea bună acasă, pentru că n-a avut semnal de telefon sau internet pe Everest.

„Azi-dimineață (n.r. marți) la ora 4 a reușit să mă sune și să mă anunțe că a reușit”, a povestit, marți, Erika Kócza, partenera de viață a artistului, pentru BIHOREANUL. Înainte de asta, ultima oară reușise să ia legătura cu el în urmă cu 24 de ore, astfel că nici ea nu a știut dacă măcar va începe concertul.

Emoțiile au fost mari pentru că Thurzó a trebuit să aștepte 10 zile ca să poată cânta! El a început escaladarea Everestului până la „base camp” pe 29 mai și trebuia să cânte la începutul săptămânii trecute. Pentru asta, avea nevoie ca un elicopter să îi ducă un pian de concert închiriat, dintr-un orășel din Nepal pe munte, iar aici lucrurile s-au complicat: chiar dacă pe Everest vremea a fost frumoasă, în restul țării au fost furtuni puternice, iar elicopterul n-a putut decola. Astfel, pianistul a stat zece zile așteptând ca vremea să fie mai bună și să își poată primi pianul, cu care să doboare recordul mondial.

La limita înghețului

Potrivit partenerei artistului, condițiile de concert n-au fost tocmai bune pentru el: pentru că afară au fost temperaturi între 1 și 3 grade Celsius, Thurzó a reușit să cânte 2 ore și un pic, dar nu mai bine de trei ore, cum își propusese. „După concert, l-au băgat într-un cort și 4 ore l-au tot încălzit”, a spus Erika.

Pentru pianist nu a mai contat, însă, deoarece și-a atins scopul: a susținut concertul de pian la cea mai mare altitudine, 5.325 de metri, înălțime măsurată cu un dispozitiv omologat de Guinness. Recordul actual este deţinut de Evelina De Lain (Marea Britanie), care pe 6 septembrie 2018 a cântat la 4.946 m altitudine, în Singge La Pass, India.

Recitalul orădeanului a început cu imnurile Ungariei, cel secuiesc și al României, iar apoi pianistul cu dublă cetățenie a cântat, potrivit unei postări pe care el a făcut-o pe Facebook, „mii de lucrări de muzică clasică”.

Ca să poată realiza această reușită, Thurzó a fost însoțit de o echipă de alpiniști și șerpași de la firma Pioneer Adventures, fondată de un deținător al unui record mondial și unde mai lucrează și un alt recordman. Aceștia l-au ajutat nu doar cu escaladarea, ci și cu înregistrarea concertului și au fost observatori pentru Cartea Recordurilor.

Se întoarce logodit!

Nevoit să stea mult mai mult decât a estimat pe Everest, în așteptarea pianului, Thurzó Zoltán i-a mărturisit iubitei lui că experiența este mult mai grea decât și-a imaginat. Zilele au trecut foarte greu pentru el acolo, mai cu seamă că cei care l-au însoțit vorbeau bine doar limba lor nativă.

Pentru artist, a fost însă și un moment de introspecție și de decizie. Pe munte fiind, a decis să o ceară de soție pe partenera lui, iar Erika i-a spus da, așa că Thurzó revine din Nepal logodit.

El va începe coborârea de pe munte de îndată ce elicopterul îi va duce pianul, iar pe 18 iunie are bilet de avion din Kathmandu, capitala Nepalului, spre casă. Ulterior, va transmite către Cartea Recordurilor (Guinness) toate dovezile privind concertul său, ca recordul să poată fi omologat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!