În corul vocilor mefiente, întrebarea din titlu poate părea disonantă, dacă nu chiar impertinentă. Vă asigur că nu este nici una, nici alta. Mă bazez pe dovezile din ultimii ani, de la boom-ul internetului încoace.
Nicicînd înainte nu s-a citit mai mult – și încă de la vîrste atît de fragede. În epoca internetului, iar acum a distanțării sociale, comunicarea se realizează în primul rînd prin text. Se comunică astfel prin e-mail, SMS, Messenger, WhatsApp, prin postări pe Facebook și Twitter, prin comentarii. Se citesc zilnic cantități uriașe de text: pe site-urile ziarelor, ale revistelor, pe forumuri, pe rețelele de socializare. Se citesc subtitrările filmelor de pe Netflix și Prime Video, diversele mesaje publicitare, „burtierele” transmisiunilor TV.
Și, peste toate acestea, se mai citesc și cărți. Nu toate de literatură, însă ar fi absurd să le cerem asta tuturor românilor, indiferent de interese și aptitudini personale. Se citesc cărți din cele mai diverse domenii, de la „infamele” manuale de dezvoltare personală la autori clasici și contemporani și la tratate de fizică.
Chiar și așa, veți avea surpriza să descoperiți în topul Bestsellers Cărturești pe care îl vom publica lunar în revista Familia că cele mai căutate cărți aparțin, în continuare, unor nume cu greutate în cultura română. E-adevărat, totuși, că sîntem încă o piață foarte mică față de potențialul pe care îl avem. Cred însă că nu de cititori ducem lipsă.
Ne lipsesc, cu adevărat, cititorii de carte. Eu însumi fac parte din generația care acum ocolește librăriile în cel mai mare număr. Noi am crescut și am fost educați în ideea lecturii cu rol strict utilitar, cel mult „înălțător de spirit”. Majoritatea congenerilor mei, cum au scăpat de această constrîngere, au răsuflat ușurați și și-au văzut de viață. Puțini am fost cei care am spart tiparele și am descoperit adevărul pe cont propriu. Pentru toți ceilalți din generația mea nu există, acum, nici timpul necesar, nici – mai grav – gîndul că lectura poate fi un mijloc de relaxare, o supapă pentru stres.
Aceasta e o realitate pe care mă tem că n-o vom putea schimba. Și nici n-ar trebui să ne străduim prea tare, pentru că putem face, cu sorți de izbîndă infinit mai mari, altceva. Ceva ce părinții acestei generații fac deja – probabil din sentimentul propriei nereușite, cu siguranță din dorința de a-i apropia pe cei mici de texte cu mai mult de-o singură valoare a semnificației.
În România, piața cărților pentru copii este cea mai înfloritoare. Și am întîlnit îmbucurător de mulți elevi care, pe lîngă tablete, telefoane și console de gaming – care-și au rostul lor, de neocolit, în dezvoltarea tinerei generații –, își fac timp pentru lectură și descoperă plăcere în cărțile croite special pentru ei. Norocul lor, în contrast cu ghinionul nostru, al părinților lor, este acela că au șanse mai mari să întîlnească încă de foarte mici acea Carte care să-i transforme în cititori de cursă lungă.
Este, totuși, o diferență uriașă între poveștile scrise de Richard Peck (ca să dau acest exemplu discutat de Alex Moldovan în primul număr al Familiei din acest an) sau ale lui Alex Moldovan însuși ori Veronica D. Niculescu și propagandisticele Povestiri istorice ori Cele mai frumoase basme chinezești. Și, odată deprins acest „viciu”, e aproape garantat că-i va însoți de la vîrsta copilăriei spre adolescență și toate etapele maturității. Cititorii avizi de mîine cresc chiar acum în jurul nostru.
În consecință, problema reală nu este aceea că se citește mai puțin, fiindcă se citește, dimpotrivă, mai mult, ci aceea că noi, cei implicați în producerea și promovarea literaturii, trebuie să facem mai multe pentru ca sub ochii acestor cititori de texte comunicaționale să ajungă din ce în ce mai des texte literare... relevante. Vestea bună e că literatura aceasta, să-i zic iar relevantă, există deja! Există pentru copii, dar există și pentru părinții lor.
Iar noi, prin revista Familia, vom încerca să vă oferim cît mai multe exemple.
Mircea Pricăjan
Redactor-șef al revistei Familia