În România, după mediul politic, lumea fotbalului e cea mai murdară. Fie că vorbim de Federaţie, Comisia Centrală de Arbitraj, Liga lui Mitică sau Comisia de Licenţiere, peste tot întâlnim şulfe, bişniţari, ofiţeri acoperiţi, spălători de bani, mincinoşi şi evazionişti pe care, într-un stat de drept, i-ar lega un singur lucru: cătuşele.
La noi, când nişte patroni bagă 10 milioane de euro într-o echipă, este aproape logic să mai pună un milion pentru arbitrii, pentru borfaşii din Federaţie sau pentru fomişti ca alde Viorel Duru de la Comisia de Licenţiere.
Nu Poli Timişoara şi Bihorul au fost eliminate birocratic din prima divizie, ci ocupantele locurilor doi din A şi B. Şi asta pentru ca trupa lui Porumboiu să joace în Liga Campionilor, iar Miovenii lui Neţoiu, băiatul ăla cu epoleţii sub sacou, să promoveze.
În mod normal, dacă criteriile impuse FC Bihor se aplicau tuturor echipelor, nici Steaua şi nici Dinamo nu primeau licenţa. Mai mult decât atât, s-a stabilit că de la anul nici măcar nu mai e nevoie de licenţă, aşa că e inexplicabil de ce acum se taie în carne vie.
Că totul e făcătură o demonstrează faptul că licenţa Bihorului a fost retrasă în vinerea dinaintea ultimei etape din B, dar nu a fost comunicată public decât atunci când Duru şi stăpânii săi au văzut că echipa a învins la Craiova.
Federaţia, acest cancer al fotbalului românesc, ne-a trimis la Tribunalul Sportiv Internaţional, deşi acesta nu are nicio cădere la speţa în cauză. E ca şi cum într-un caz de malpraxis ai fi trimis să te plângi la ONU. Mă întreb: la ce ne trebuie nouă fotbal? Nu avem destulă mizerie în jur?...