Seceta severă care a dus râurile din Bihor la minime istorice și a lăsat sate fără apă sau cu restricții la robinete nu este doar rezultatul unei veri fără ploi. Județul a intrat în sezonul cald cu un deficit de apă acumulat încă din toamnă, iar temperaturile foarte ridicate au accelerat evaporarea puținelor rezerve rămase, explică climatologul orădean Alex Trandafir.
La solicitarea BIHOREANULUI, specialistul arată că actuala criză a apei este rezultatul mai multor factori care s-au suprapus: precipitații insuficiente, căldură extremă și o evaporare tot mai puternică, fenomen accentuat de schimbările climatice.
Deficit încă din toamnă
Potrivit climatologului, zona Crișana a început vara fără a avea rezervele de apă refăcute. „Județul a intrat în vară cu un deficit moștenit”, explică Alex Trandafir. Încă din toamna anului trecut buletinele meteorologice indicau secetă pedologică în Crișana, iar în vestul regiunii deficitul s-a menținut și în timpul iernii.
Situația s-a agravat în primăvară. În aprilie, regimul precipitațiilor din Crișana a fost încadrat drept „foarte deficitar și extrem de deficitar”, iar în mai multe stații din vestul țării lipsa precipitațiilor față de normal a depășit 80%.
Măsurătorile ABA Crișuri arată că la 24 dintre cele 88 de stații hidrometrice din bazinul Crișurilor debitul este zero, iar la 15 stații au fost consemnate noi minime istorice
Problema este cu atât mai serioasă cu cât tocmai lunile de primăvară și început de vară ar fi trebuit să refacă rezerva de apă. „Aprilie, mai și iunie sunt, climatologic, lunile în care precipitațiile cresc și în care solul își face rezerva pentru vară. Din iulie, curba coboară oricum. Noi am ratat exact fereastra de reîncărcare”, spune Trandafir. N-a plouat când trebuia, iar acum e și mai rău...
Căldura a grăbit pierderea apei
Peste lipsa ploilor s-au suprapus temperaturile foarte ridicate. Climatologul amintește că valul de căldură de la finalul lunii iunie a fost unul excepțional: la zeci de stații meteorologice din România au fost egalate sau depășite recordurile absolute pentru luna iunie, iar în vestul țării episodul canicular s-a prelungit mai mult de 12 zile.
Temperaturile medii din luna iunie au fost peste nivelul cu care eram obișnuiți (sursa: ANM)
Efectul asupra resurselor de apă este direct. „Apa pe care oricum o aveam în deficit s-a evaporat mult mai repede”, sintetizează specialistul.
Alex Trandafir subliniază că seceta nu mai poate fi analizată doar prin cantitatea de precipitații. Pe măsură ce temperaturile cresc, atmosfera „cere” mai multă apă, iar evaporarea din sol, vegetație și luciurile de apă se intensifică. „Practic, nu mai e o problemă doar de precipitații, ci și de cât de repede revin înapoi în atmosferă ploile căzute”, explică acesta.
„Seceta se acumulează”
În opinia climatologului, tocmai caracterul cumulativ face seceta mai periculoasă decât un episod izolat de caniculă. „Din punctul meu de vedere, principalul hazard cu care Europa se va confrunta pe fondul schimbărilor climatice nu sunt neapărat temperaturile, ci seceta. Când coboară o masă de aer rece dinspre Scandinavia, temperaturile revin la normal în două zile. Seceta nu, se acumulează”, spune Alex Trandafir.
Specialistul amintește și că Europa se încălzește mult mai rapid decât media globală, ceea ce înseamnă că efectele secetei ar putea deveni vizibile mai repede și mai sever decât se estima în urmă cu câțiva ani. Totodată, există cercetări care arată că, la nivel global, suprafețele afectate de secetă au crescut puternic în ultimii ani, iar intensificarea evaporării atmosferice explică o parte importantă a acestei evoluții.
Ce putem face
Climatologul avertizează că situația nu ar trebui tratată ca o anomalie care va fi urmată automat de revenirea la „normal”.
„2026 nu e un an prost urmat de ani normali. Probabil că e mai aproape de linia de bază a următoarelor decenii decât de excepția pe care ne-am obișnuit să o invocăm când suntem în criză”, spune Alex Trandafir.
În opinia sa, autoritățile ar trebui să trateze vara aceasta drept un avertisment și să reducă vulnerabilitatea localităților care depind de o singură sursă de apă.
Prima măsură ar fi realizarea unor surse alternative, inclusiv foraje, acolo unde este posibil, precum și interconectarea rețelelor de alimentare, astfel încât o comună rămasă fără apă să poată fi alimentată dintr-un sistem vecin.
„Nicio localitate nu ar trebui să rămână dependentă de o singură captare de suprafață”, spune climatologul.
În agricultură, consideră el, soluțiile trebuie să includă extinderea irigațiilor acolo unde există resurse de apă, dar și adaptarea culturilor la condiții climatice tot mai secetoase.