În urmă cu vreo 7 ani, în Oradea se săpa primul pasaj rutier subteran din oraș, Magheru. O amică bucureșteancă era trimisă aici, în acea vreme, să conducă lucrările pentru construirea unui magazin. Sportivă și băiețoasă, alerga seara în Parcul Brătianu și uneori se oprea pe șantierul pasajului, să vadă cum merge treaba. Așa a aflat că după Magheru urma un proiect mult mai amplu, pentru o serie de pasaje care să rezolve ambuteiajele de pe axa est-vest a urbei. „Sunt curioasă dacă se vor face”, zicea ea, sceptică, în cercul de amici.
Imediat ce lucrarea ei s-a încheiat, s-a întors acasă, dar din când în când mă întreba dacă a început construirea pasajelor din Centrul Civic, iar apoi cum avansează. De Crăciunul lui 2023, când le-a văzut, a rămas gură-cască. „La noi nu se mișcă lucrurile așa”, spunea despre Capitală.
După câțiva ani, într-un sat din Bucovina unde eram în vacanță, auzind că sunt „de la Bihor”, m-a abordat un domn de vreo 60 de ani, și el tot inginer, tot constructor. Era intrigat. Cum de în Oradea, pe care o văzuse, s-au putut face atâtea? Dar în județ, unde se construiau 7 centuri și un inel metropolitan? Pe scurt, „de ce la voi se poate și la noi nu?”, întreba omul. De ce în alte locuri „nu se poate” bănuim, de fapt știm: indiferență, lene, incompetență, corupție. În ce privește Oradea și Bihorul, i-am spus, nu era un secret: voința de a face, știința de a lua bani europeni, înțelegere între Primărie și Consiliul Județean.
Între timp, s-au mai adăugat „isprăvi”: încă 8 pasaje, dintre care 4 sunt gata, 3 vor fi curând și unul va porni la anul. Iar orădenii, despre care bucureșteanca mea se mira că-i deranjau șantierele, se bucură de rezultate și nu puțini se și mândresc cu Oradea lor.
De câteva luni, însă, de când Bolojan este premier, se întâmplă și un alt fenomen. O invidie care, mai nou, escaladează spre răutate și chiar ură. Șefi de instituții deconcentrate, când merg la București pentru tot felul de avize, autorizații, semnături, ștampile, sunt priviți chiorâș de alți șefi, mai mari decât ei, de prin ministere, inspectorate, agenții și oficii naționale, ba chiar cu dușmănie uneori. „Vina” lor? Că sunt „de la Oradea”. Și - după cum se vede mai ales după specularea politică a scandalului „azilelor groazei” din Dumbrava - devin parcă indezirabili.
Dacă oamenii de rând își arată aprecierea după ce văd Oradea, politrucii care n-au făcut nimic la ei prin județe au început să cultive o aversiune colectivă față de tot ce-i „de la Bihor”. Nanism politic și mizerie morală, dar și o direcție periculoasă. Pentru că în ochii politrucilor „Bolojan este de vină” fiindcă el a făcut și ei nu, 600.000 de bihoreni au devenit subiecții unei Românii pizmașe. Vinovați suntem arătați noi, „bolojeniștii”, nu feudalii care își țin orașele și județele în înapoiere...