Starbucks, cel mai mare lanţ de cafenele din lume, deschide, joi, primul local Oradea, într-un spaţiu generos de la parterul centrului comercial Lotus Center şi cu o terasă care va funcţiona pe timpul verii.

Cu un look modern-industrial, dar în acelaşi timp cald şi primitor, un personal tânăr şi pasionat, localul îşi aşteaptă clienţii cu o explozie de sortimente de cafea: de la Espresso simplu, Cappuccino, Latte, Venti, Caffe Americano până la un Frappucino sau Starbucks Double Shot Iced Shaken Espresso, pentru zilele caniculare, în trei variante, mic, mediu sau mare.

Preţurile? Un Espresso scurt costă 7,5 lei, unul mediu 8 lei iar unul mare 9.5 lei, dar sortimentele în pahare „grande” pot ajunge la 17 lei.

Sunt, desigur, şi o sumedenie de băuturi răcoritoare, iar pasionaţii de ceai pot încerca o infuzie de plante condimentate, în vreme ce cei conservatori pot avea parte de un ceai verde sau unul negru, toate din ingrediente selecţionate.

Din local nu lipsesc celebrele produse ale patiseriei americane, cu preţuri începând de la 8 lei: brioşe, cheese cake, negrese, fursecuri, biscuiţi, prăjituri cu unt de arahide sau ciocolată, dar şi un apetisant tort cu morcovi, ciocolată albă şi nuci.

Miercuri, înainte de deschiderea oficială, personalul cafenelei a invitat ziariştii la o mică degustare de cafea arabica, preparată cu o presă ce păstrează valoroasele uleiuri naturale, extrăgând aroma integrală a cafelei şi conferindu-i o consistenţă densă şi bogată.

Cum se bea cafeaua? Cea neagră neapărat fără zahăr şi în trei paşi, a explicat barista de la Starbucks Oradea, adică un artist al cafelei, şcolit chiar de companie. Întâi se inhalează aroma, apoi se soarbe încet, pentru ca aroma să se împrăştie în toată cavitatea bucală, iar în final gustul amărui şi puternic se „contrabalansează” neapărat cu ceva dulce.

Presa cu pricina, la fel ca şi numeroase sortimente de cafea arabica, ceaiuri, căni speciale şi multe alte cadouri marca Starbucks se pot achiziţiona direct din local. Începând de joi dimineaţa…