OTL ieftineşte cu 30% preţul abonamentului pentru navetişti. Consiliul Local a hotărât, miercuri, la propunerea conducerii societăţii de transport local, ieftinirea tarifelor, ca o măsură de sprijin acordată bihorenilor care muncesc în Oradea, ce vizează în paralel dublarea numărului de abonamente încheiate de la 700 la 1.400.

Potrivit hotărârii, de la 1 septembrie, navetiştii vor putea beneficia de un preţ al abonamentelor redus la 50 lei, la cerere, în baza legitimaţiei de transport valabile pe o cursă judeţeană, în termen de 5 zile calendaristice de la eliberarea acesteia.

Reducerea nu se va aplica angajaţilor din comunele Sînnmartin şi Borş, care beneficiază deja de anul trecut de o măsură similară. Aceştia plătesc 110 lei pe un abonament integrat, în loc de 140 lei, cât ar fi costat însumarea abonamentelor plătite către operatorul judeţean şi cel local.

Potrivit evidenţelor municipalităţii, nu mai puţin de 25.000 de persoane fac naveta la Oradea zilnic, fie folosind cele 418 curse ale operatorilor judeţeni, fie călătorind cu maşina personală.