Ii moderne, realizate din materiale precum bumbac, in sau borangic, şi costume tradiţionale restaurate au fost vedetele celei mai noi expoziţii, vernisate marți, la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea. Aceasta a fost realizată de secţia de Etnografie, în colaborare cu designerul bihorean Dorin Negrău, care s-a făcut remarcat la New York prin creaţiile sale inspirate din portul popular românesc.

Inspirat de bunica

Atmosfera creată de organizatori în sala expoziției, la etajul III al Muzeului din strada Armatei Române, a fost una cu iz tradiţional. Veşmintele vechi şi cămăşile reinterpretate au fost „îmbrăcate” de panouri şi beţe din lemn, de o parte şi de cealaltă a sălii, iar podeaua a fost presărată cu pământ.

"Aceasta este prima expoziţie temporară găzduită în secţia de Etnografie. Am încercat să creăm o conexiune între tradiţional, reprezentat de porturile populare bihorene restaurate şi păstrate în patrimoniul muzeului, şi modern, reprezentat de cămăşile realizate de designerul Dorin Negrău", a explicat, în deschiderea vernisajului, Ioan Goman, şeful secţiei.

În continuare, etnografa Simona Bala a precizat că Dorin Negrău (foto jos) a prezentat aceste creaţii pe podiumurile mai multor ediţii ale Săptămânii Modei de la New York şi că sursa lui de inspiraţie, care i-a şi adus succesul peste Ocean, a fost experienţa unei copilării petrecute în comunism, într-un sat plin de tradiţii. Acest fapt a fost confirmat şi de creatorul de modă.

"Casa bunicii mele din Husasău de Tinca a reprezentat mereu un spaţiu idilic, plin de simboluri. Acolo am învăţat să folosesc războiul, să brodez. Expoziţia aceasta nu este a mea, ci este a tuturor bihorenilor. Este o mărturie vie a trecutul nostru", a spus Dorin Negrău.

Pe partea cu veşminte tradiţionale, cei circa 100 de participanţi au putut admira cojoace vechi de un secol, poale, fuste şi ii atent croite şi brodate de meșteri care au trăit pe vremuri pe meleagurile bihorene.

Expoziţie itinerantă

La eveniment au fost prezenţi şi câţiva meşteşugari cu care Dorin Negrău lucrează la creațiile sale, episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea. precum şi senatoarea Arina Moş.

Denumită "Din Bihor la New York: Veşminte din creaţia designerului Dorin Negrău în dialog cu costume din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor", expoziţia va putea fi vizitată de publicul bihorean până în data de 10 septembrie.

Ulterior, aceasta va fi itinerată la Muzeul Satului Bănăţean - Timişoara, începând cu a doua jumătate a lunii septembrie, şi apoi, în mai 2024, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti. "Şi, de ce nu, poate şi la New York!", a conchis etnograful Ioan Goman.

Muzeul Țării Crișurilor poate fi vizitat de marți până duminică între orele 10 - 17. 

Dorin Negrău s-a întors la începutul pandemiei de Covid-19 în localitatea în care a copilărit, Husasău de Tinca, iar un an mai târziu a transformat casa familiei sale într-un centru cultural în care organizează adesea evenimente, inclusiv seri de filme, ateliere de ţesut la război ori târguri de produse locale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!