Discuţiile aprinse pe tema unificării cu Sînmartinul au scos la iveală probleme structurale ale Oradiei. Măcar într-un punct toţi sunt de acord: Oradea pierde anual tineri valoroşi, care preferă oraşele mai dinamice sau ţările mai civilizate. Dar, pe lângă aceste pierderi, înregistrează şi o adevărată hemoragie a instituţiilor.
În vechea tradiţie dâmboviţeană asistăm la o regionalizare pe tăcute, făcută după chipul şi asemănarea liderilor de la Bucureşti. Vama s-a mutat la Cluj, în ciuda promisiunilor deşarte ale pesediştilor locali, Inspecţia în Construcţii a mers tot în capitala Ardealului, iar după ce marii contribuabili au ajuns beliţi la Bucureşti, acum şi cei mijlocii urmează să treacă la Regiune.
Să fim sinceri: acum câţiva ani, când s-a pus problema regionalizării, Oradea nu avea nici şanse, nici merite să fie centru regional. Nema aeroport, canci infrastructură, ioc parcuri industriale, doar investiţii mărunte, în comerţ. Acum, însă, am avea o şansă, chit că încă nu îndeplinim toate condiţiile - populaţia e prea mică, iar Universitatea scârţâie din toate încheieturile.
Măcar pentru perspectiva ca Oradea să devină un centru de regiune şi tot ar merita să facem extinderea oraşului. Dar cu un lider de partid care şi-a făcut stindard tocmai din torpilarea proiectului de unificare şi cu un altul care nu se poate ridica peste condiţia de depanator obişnuit cu bacşişuri mărunte, Oradea Mare - sau, aşa cum îi spun maghiarii, Nagyvarad - va rămâne mica Oradie. Sau Kissvarad, că se şi potriveşte!
Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul Ilie Bolojan: "Facem un apel către orădeni să ne dea o mână de ajutor ca acest referendum să treacă!"