Trei tineri orădeni au fost internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, iar un altul a suferit leziuni mai uşoare, după ce, susţin ei, au fost agresaţi sâmbătă noaptea de o patrulă de poliţişti şi jandarmi.

Marius, Gabriel, Răzvan, Sebastian şi viitoarea soţie a acestuia din urmă, Diana, au fost sâmbătă noaptea într-un club din centrul oraşului ca să sărbătorească. Sebastian, care lucrează în Statele Unite, a revenit la Oradea pentru că urmează să se căsătorească peste două săptămâni, iar sâmbăta trecută şi-a invitat prietenii la o mică petrecere.

"Am ieşit din club în jurul orei 5 şi ne-am dus la staţia de taxi de la intrarea în Pasajul Vulturul Negru. Nu am vociferat, nu am făcut scandal. Eu eram în faţă, cu Diana, iar Marius, Răzvan şi Gabriel în spatele nostru. La un moment dat, am auzit că strigă Gabriel. Când m-am întors, un poliţist îl lua pe sus", povesteşte Sebastian.

Tânărul a încercat să afle ce s-a întâmplat însă, spune el, n-a primit niciun răspuns. I s-a cerut să se legitimeze, iar în momentul în care a scos permisul de conducere american, poliţistul i-a pulverizat cu un spray iritant. Până să se dezmeticească, a fost aruncat împreună cu doi dintre amicii săi într-o dubă. "Gabriel a fost aruncat pe burtă, nici nu i s-a dat voie să se ridice. Îl călcau cu bocancii pe cap. Răzvan şi cu mine am fost încătuşaţi şi aruncaţi pe scaune. Dădeau în noi ca în animale", povesteşte Sebastian.

Nebunia a continuat la sediul Poliţiei Municipiului, unde au fost luaţi din nou în primire. "Cum încercam să spunem ceva, să-i întrebăm numele, funcţia, motivul pentru care se comportă atât de brutal, cum ne loveau. Mi-am scos la un moment dat telefonul din buzunar şi am vrut să-l pornesc, să înregistrez. Poliţistul mi l-a luat, l-a trântit de perete după care l-a zdrobit cu piciorul. Un Iphone de 3.000 lei", spune Gabriel.

Ajunsă la Poliţie cu un taxi, Diana, prietena lui Sebastian, nu a fost lăsată să stea nici măcar în sala de aşteptare. "Am intrat şi am auzit cum strigă Sebastian, iar atunci ofiţerul de serviciu m-a aruncat pe uşă afară, cu nişte expresii pe care mi-e greu să le reproduc. M-a făcut zdreanţă, m-a înjurat de mamă. Neştiind ce să fac, am sunat la un alt prieten, Darius, să vină să mă ajute".

Aflat la un botez, tânărul, patron al unei firme de confecţii şi structuri metalice, a venit imediat însă n-a avut mai mult noroc decât Diana, fiind scos din sediul instituției în pumni de unul dintre poliţişti. "Dacă nu începea să strige Diana, poate mă lovea în continuare. Aşa am scăpat doar cu câţiva pumni în faţă", spune Darius, care, văzând că lucrurile au scăpat de sub control, a sunat un avocat. Culmea este că, spune Darius, amicii lui nu erau singurii clienți luați la tocat în respectiva noapte. ”Am văzut doi băieți ieșind din Poliție într/o stare greu de descris. Aveau fețele tumefiate, erau de nerecunoscut. Nu știu ce a fost în noaptea aceea, dar e de neconceput să vezi așa ceva”, zice el.

Chiar în momentul în care avocatul a ajuns la Poliţie, Sebastian, Gabriel şi Răzvan au fost eliberaţi. Însă doar după ce, zic ei, s-au spălat pentru a-şi şterge urmele de sânge de pe faţă şi după ce Sebastian a semnat un proces verbal de contravenţie completat de poliţişti în care se specifica faptul că a fost amendat cu 500 lei pentru că "a săvârşit acţiuni ilicite ordinii şi liniştii publice în faţa pasajului Vulturul Negru", şi că "regretă cele întâmplate".

În urma "amenzii" încasate la Poliţie, cei trei au ajuns în spital, Răzvan fiind deja operat, luni, pentru fractura nazală suferită. Atât ei, cât şi Diana, logodnica lui Sebastian, dar şi Darius, omul de afaceri agresat de poliţişti, intenţionează să depună plângeri penale la Parchetul Oradea cât şi la Parchetul Militar, pentru a-i reclama pe jandarmii care i-au agresat în dubă.

Sebastian spune că, din cauza rănilor suferite de el, nunta sa cu Diana va fi amânată.

Contactat de BIHOREANUL, şeful Poliţiei, comisarul şef Adrian Bucur, susţine că va declanşa o anchetă internă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs incidentul de sâmbătă dimineaţa. "Nu ştiu exact ce s-a întâmplat. Am cerut să mi se întocmească un raport despre starea de fapt şi vom face verificări pentru a vedea dacă, într-adevăr, cei patru tineri au fost agresaţi. Dacă se confirmă, cu siguranţă vom lua măsuri drastice", a declarat comisarul şef Adrian Bucur.