De la începerea molimei, prin județul Bihor au intrat din Occident peste 200.000 de români, din care 33.000 de conjudețeni. Dacă oamenii legii mimau că aplică hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență, azi nu eram foarte departe de necazurile celor din Arad sau Suceava.
Conform statisticilor, Bihorul a aplicat cele mai mari amenzi pentru nerespectarea legilor legate de pandemie, iar asta va da din nou apă la moară celor care se plâng de salariile mici, de dealul Ciuperca și de coșul fumegând al bătrânului CET. De parcă în România amenzile ar trebui să se dea după extrasul de cont, nu după fapta comisă!
La cum s-au comportat unii concetățeni, era evident că polițiștii au preferat să nu le ofere buchete de lăcrimioare, ci chitanțe. O atitudine corectă! Până la urmă, intransigența organelor de ordine arată că acestea n-au fraternizat cu cei care consideră legile facultative. Pe de altă parte, nu-i mai puțin adevărat că e deranjant să vedem că nu există metodologii pentru aplicarea unitară a legilor (vorba lui Băsescu: câtă autonomie în Covasna, atâta și în Călărași).
Acum vom avea ocazia să vedem cum se relaxează unii cetățeni ai județului, sub ochii neputincioși ai polițiștilor. Vor apărea din nou plimbările pe la ghene, ședințele de cumpărături prin buzunarele călătorilor din tramvaie și sesiunile de donații la cap de pod. Și asta pentru că politicienii au dat liber la Covid, numai pentru a se răfui între ei.
Probabil că de acum înainte vor muri la fel de mulți români ca până în prezent, din pricina Covid-19. Iar oamenii, s-a dovedit, uită ușor. Treptat, nimeni nu va mai contoriza morții sau amenzile și, astfel, vom reuși o trecere lină de la faza de relaxare la cea de nepăsare.