Şeful Secţiei de Oncologie Pediatrică a Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu, dr. Ritli Ladislau, şi managerul unităţii, dr. Elena Moldoveanu, au prezentat luni un nou aparat primit de la Asociaţia Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor.

Pentru al treilea an consecutiv, atleţii clubului au organizat o acţiune de strângere de fonduri menită să uşureze situaţia micilor pacienţi ai acestei secţii, în urmă cu doi ani oferind o sumă de bani conducerii spitalului, iar anul trecut monitoare şi infuzometre.

De data aceasta, membrii Asociaţiei Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor au achiziţionat un aparat pentru dezinfectarea aerului şi suprafeţelor. "La această oră, spitalul - care are un asemenea aparat, cumpărat din fonduri proprii, nu-şi mai permitea să achiziţioneze încă unul, dată fiind valoarea lui, astfel că aparatul din dotare trebuia mutat dintr-o secţie în alta, pe unde era nevoie, ceea ce nu este uşor", a explicat dr. Ritli Ladislau, şeful Secţiei de Oncologie Pediatrică, beneficiara donaţiei.

"Acest aparat, care costă între 2.000-3.000 euro, folosind consumabile care costă şi ele între 240-250 lei/litru, înlătură riscul infecţiilor nozocomiale, care - dacă s-ar produce - ar încărca bolnavul şi cu tratamente antimicotice", a spus şi managerul Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu, dr. Elena Moldoveanu.

Acţiunea s-a petrecut pe 21 decembrie, la Lotus Center, când amatorii de mişcare au fost chemaţi să alerge pentru această cauză, făcând în schimb câte o donaţie.

"De doi ani ne consultăm cu medicii acestui spital pentru a stabili în ce anume să constea sprijinul nostru. Anul acesta, orădenii s-au implicat şi financiar, şi fizic, mai mult decât în trecut, alergând şi pedalând peste 150 de persoane. Toate benzile de alergat şi bicicletele ergonomice au fost ocupate 24 de ore în permanenţă. Noi, prin sport, încercăm să tragem şi un semnal de alarmă că niciodată nu este târziu să luptăm pentru sănătatea noastră", a declarat reprezentantul Clubului Sportiv Xterra Sport Bihor, Istvan Szokolszky.

"Ne-am implicat din tot sufletul, pentru că ştim că dacă dorim schimbarea trebuie să facem parte din ea, trebuie să ne implicăm", a spus şi Ioana Socaciu, director la Tiger Amira, unul dintre principalii donatori.

Pe lista sponsorilor s-au mai aflat firmele Transolut, Romexa, Construcţii Bihor, Nutrent, Lotus, Tendex şi Saab Dental, iar cel mai generos donator persoană fizică a fost medicul stomatolog Alexandru Spânu, care a oferit câte un leu pentru fiecare kilometru pedalat în cadrul acţiunii de către sportivii Asociaţiei. "În total s-au pedalat 1.055 kilometri", a spus reprezentantul Xterra Sport, astfel că stomatologul a contribuit la achiziţia aparatului cu 1.055 lei. Tuturor, felicitări!