Un orădean a fost arestat preventiv, joi, după ce poliţiştii Serviciului Rutier l-au prins în trei rânduri în trafic, la volanul maşinii, deşi nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În două dintre situaţii, bărnatul a fost şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Dosarul pe numele orădeanului s-a deschis iniţial pe data de 30 decembrie anul trecut, după ce a fost găsit circulând cu maşina, fără permis, pe strada Vămii din Oradea.
Câteva săptămâni mai târziu a comis-o din nou, chiar de două ori, în ambele situaţii fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice: pe 18 ianuarie, bărbatul a fost depistat pe strada Oneștilor, cu o concentrație alcoolică de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar marți, 13 februarie, în jurul orei 02.50, a fost oprit pe strada Alexandru Vlahuță unde circula la volanul maşinii cu o concentrație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Urmarea? Miercuri dimineaţă, orădeanul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru săvârşirea a trei infracţiuni de conducere fără permis și două infracțiuni de conducere sub influența alcoolului, iar joi a fost prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea. Instanța a dispus arestarea acestuia pentru o perioadă de 30 de zile, măsură pe care bărbatul o mai poate contesta la Tribunalul Bihor.