Premieră în Poliţia bihoreană, după ce un agent de la Poliţia municipiului a ajuns la performanţa de a fi inculpat de trei ori în mai puţin de un an! E vorba de agentul şef adjunct Camelia Erdei, celebra „spioană” a lui Victor Micula, judecată deja în două dosare pentru că, în 2018, l-a lăsat pe afacerist să caute de unul singur, cu parola ei, în programul informatic de evidenţă a persoanelor.

Şi nu numai atât, după cum au scos la iveală anchetatorii, care i-au verificat întreaga activitate din acel an. Femeia a căutat personal informaţii confidenţiale despre familia lui Micula ori persoanele de care Victoraș era interesat şi făcea astfel de „servicii” şi iubitului, şi cunoştinţelor. Ba chiar avea propriile curiozităţi, verificându-l, de pildă, pe omul care urma să-i vândă lemne ori spionându-le, din gelozie, pe colegele logodnicului ei.

Săptămâna trecută, procurorii au finalizat şi ultima „rămăşiţă” a anchetei ce o privea şi au trimis-o, din nou, în judecată, de astă dată pentru că i-ar fi „spionat” în sistemul Poliţiei şi pe doi tovarăşi din Budureasa ai lui Victor Micula, pentru a le afla datele personale, istoricul familiei ori dacă au avut vreodată probleme penale.

Dacă a făcut-o la cererea lui nu e clar, căci Victoraș nu s-a sinchisit să lămurească situaţia, iar poliţista a uzat şi de data asta de dreptul la tăcere.

Bihorel e curios cum îşi „răcoreşte” Erdei „setea de cunoaştere” acum, de când e pusă la dispoziţie şi nu mai are acces la evidenţele Poliţiei. Poate le va spune, toate, judecătorilor...
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!