Baschetbaliştii de la CSM CSU Raiffeisen Oradea au debutat cu dreptul în noua ediţie a FIBA Europe Cup, după ce au învins, miercuri seara, pe teren propriu, formaţia cipriotă Petrolina AEK Larnaca, în prima etapă a fazei grupelor.
Meciul, care s-a desfăşurat la Oradea Arena, s-a încheiat cu scorul de 89-75 în favoarea roş-albaştrilor, care, deşi nu au excelat, au controlat jocul şi, cu câteva excepţii în primul sfert, s-au aflat la conducere pe tabela de marcaj.
Partida a consemnat debutul oficial în echipa orădeană al fundaşului Jaizec Lottie, care, cu acest prilej, a reuşit să-şi treacă în cont 8 puncte.
Orădenii au dat ritmul
Jocul a fost echilibrat la început, atunci însă de la orădeni s-a remarcat în mod deosebit Thomas Bropleh, care a marcat puncte consistente pentru CSM CSU. Oradea a intrat în avantaj în prima pauză, cu scorul de 26-21, după care, în sfertul II, a început să-şi mărească diferenţa, pentru a se desprinde la zece puncte, scor 34-24, cu patru minute înainte de pauza mare.
Sayeed Pridgett, care şi-a adus o bună contribuţie în ofensivă, a marcat de trei puncte pe sirenă, iar la jumătatea disputei bihorenii s-au aflat în avantaj cu opt puncte, scor 44-36.
Deşi au apărut anumite probleme în apărare, în sfertul III orădenii au reuşit să îşi păstreze avantajul, chiar l-au crescut la zece lungimi din nou, pentru a intra în ultima pauză cu 69-57.
Ultima secvenţă nu a schimbat cursul jocului, dimpotrivă, elevii antrenorului Cristian Achim au reuşit să îşi mărească diferenţa la 16 puncte. Ciprioţii au reacţionat, au mai redus din diferenţă, nu foarte mult însă, pentru ca finalul disputei să aparţină echipei bihorene, care a tranşat partida, după ce s-a impus cu scorul de 89-75.
O victorie... obligatorie
„Mă bucur că am debutat cu victorie în această campanie din FIBA Europe Cup. În faţa unei echipe care, să ştiţi, că e chiar bună. Era cel mai important lucru. Contează şi diferenţa de puncte. Una decentă. Am câştigat toate sferturile, am avut un procentaj bunicel, 41%, la aruncările de trei puncte. Până la urmă consider că am controlat acest meci de la un capăt la celălalt. Chiar dacă la diferenţe mici de puncte, dar l-am controlat. Este o victorie la categoria obligatoriu, în condiţiile în care ştim că doar locul 1 are asigurată calificarea în faza următoare a acestei competiţii”, a declarat, la finalul partidei, antrenorul principal al CSM-ului, Cristian Achim.
Principalul marcator al gazdelor a fost, de această dată, Sayeed Pridgett, autor a 18 puncte, în timp ce Thomas Bropleh şi-a trecut în cont 15 puncte, Emmanuel Nzekwesi a marcat şi el 12 puncte, iar Kris Richard a terminat cu 10 puncte.
De la echipa din Larnaca, Jesse Hunt a fost cel mai eficace, cu 18 puncte, în timp ce Taveion Hollingsworth l-a secondat, cu 17 puncte înscrise.
În cealaltă partidă de miercuri seara, din prima etapă a Grupei C din FIBA Europe Cup, Aliaga Petkimspor a dispus, pe teren propriu, de CSM Corona Braşov, cu scorul de 85-74.
În etapa următoare, CSM CSU Raiffeisen va juca la Braşov cu CSM Corona, miercuri, 22 octombrie, de la ora 19. Până atunci însă, sâmbătă, 18 octombrie, bihorenii vor avea joc în Liga Naţională, tot în deplasare, cu CSO Voluntari, de la ora 18.