Formaţia bihoreană de fotbal Luceafărul Oradea a debutat cu stângul în noul an, după ce, sâmbătă, pe teren propriu, a cedat cu scorul de 1-2, primul joc oficial din 2017, susţinut în compania celor de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

Partida, care s-a desfăşurat pe Stadionul Luceafărul Felix din Sânmartin, a reunit în tribune aproximativ 500 de spectatori, dintre care 100 de suporteri ai echipei oaspete, care au venit cu tot arsenalul de steaguri, fulare şi tricouri roş-albe şi au creat o atmosferă frumoasă pe stadion.

Din păcate pentru bihoreni, deşi au marcat primii, prin Marius Matei, în minutul 52, în cele din urmă s-au văzut învinşi, după ce Attila Hadnagy a înscris din panalty, în minutul 60, iar Vlad Bujor a stabilit scorul final, în minutul 87.

Partida, care s-a ridicat peste nivelul Ligii a II-a, a opus două echipe ambiţioase şi foarte motivate pentru a acumula cât mai multe puncte în clasament. Dacă în prima repriză nu s-a înscris deloc, în partea a doua au fost marcate toate cele trei goluri, dar tot în repriza secundă s-a produs şi eliminarea mijlocaşului Adrian Bedea, de la Luceafărul.

Prima ocazie a jocului s-a consumat în secunda 30, când, după o incursiune pe stânga a lui Huiban, mijlocaşul oaspeţilor a şut puternic din interiorul careului, dar portarul Alin Goia a fost la post şi a respins.

Replica a venit în minutul 6, când Cl. Codoban a executat, periculos, în faţa porţii, o lovitură liberă de pe dreapta, portarul Niczuly a boxat, iar un fundaş al celor de la Sepsi a respins în corner.

Cea mai mare ocazie din prima repriză s-a petrecut în minutul 23, după o centrare de pe dreapta, în faţa porţii, când Matei a reluat cu capul, dar nu a putut înscrie, fiindcă de pe linia porţii a respins Ionuţ Ursu.

Până la pauză şi oaspeţii puteau marca totuşi, în minutul 31, când Hadnagy a scăpat în dreapta cu doi adversari în spate, a fost singur cu portarul Alin Goia, ieşit la întâmpinare la 10 metri, dar căpitanul lui Sepsi deşi l-a lobat de la 16 metri, nu a reuşit să înscrie, pentru că mingea s-a dus puţin pe lângă colţul lung.

În repriza a doua au apărut însă şi golurile. Primii care au marcat au fost bihorenii, în minutul 52. Cl. Codoban a centrat de pe stânga, aproape de colţul terenului, a trimis la bara a doua, acolo unde M. Matei s-a înălţat şi a reluat cu capul din 6 metri pe colţul scurt.

De cealaltă parte, în minutul 59, aflat într-o poziţie suspectă de ofsiat, Daniel Ene a ratat incredibil din 4 metri, Goia respingând cu vârful degetelor pe lângă bară. Lovitura de colţ ce a urmat a fost premergătoare golului egalizator. Bedea a făcut henţ în careu, iar arbitrul a dictat penalty. A executat cu sânge rece Hadnagy, care a trimis în stânga. Portarul Goia a plonjat pe direcţia balonului, dar nu a putut respinge.

Un moment important al jocului s-a petrecut în minutul 68, când Adrian Bedea a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat, lăsându-şi coechipeirii de la Luceafărul în zece oameni.

Aflaţi în superioritate numerică, jucătorii de la Sepsi au forţat, iar pe final au marcat golul victoriei, după câteva greşeli în lanţ ale bihorenilor, totuşi. Astfel, în minutul 87, după o acţiune pe partea dreaptă, Issa a preluat la marginea careului, a trecut de un adversar şi i-a trimis în dreapta lui Bujor, care a şutat pe jos la colţ lung, lângă bară, stabilind scorul final, 2-1 pentru covăsneni.

"Am întâlnit o echipă bună a campionatului, cu jucători de valoare, dar, în ciuda jocului, eu zic că în prima parte a fost o dispută echilibrată. Am început foarte bine meciul, drept dovadă am şi înscris, pe urmă am făcut nişte greşeli personale, care-mi reamintesc de începutul turului. În rest, pot să spun că nu ne-au surprins cu absolut nimic, am fost pregătiţi pentru acest joc, dar, repet, din păcate, suferim la greşeli personale", a declarat, după partidă, antrenorul echipei bihorene, Cristian Lupuţ.


Luceafărul Oradea – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-2 (0-0)

Au marcat: M. Matei (min. 52)  / A. Hadnagy (min. 60 din penalty) şi V. Bujor (min. 87)

Luceafărul: Goia -Balea, Fl. Cordoş, Hlinca (cpt.), I. Ban – Feher, Bedea (min. 68 eliminat) – Cl. Codoban (min. 81 I. Balla), Arnăutu, A. Predescu (min. 75 Miholca) - M. Matei. Antrenor: Cristian Lupuţ

Sepsi OSK: Niczuly - M. Burlacu, Rz. Damian, I. Ursu, Vl. Olteanu – Ghinga (min. 81 Minciună), Issa – Greu (min. 77 Vlad Bujor), D. Ene (min. 60 L. Manole), Huiban - Hadnagy (cpt.). Antrenor: Valentin Suciu

Au arbitrat: Sergiu Popa (Aiud) - Iulian Szekely (Cluj-Napoca) şi Adrian Mărginean (Aiud).

În urma acestui joc, Luceafărul a căzut o poziţie în clasament şi se află acum pe locul IX, cu 26 de puncte.

În celelalte partide din etapa a XXII-a a Ligii a II-a la fotbal, vineri, CS Mioveni şi Dunărea Călăraşi au remizat cu scorul de 2-2, iar sâmbătă, Foresta Suceava şi ASU Poli Timişoara au încheiat tot la egalitate, cu 2-2, Academica Clinceni a învins pe CS Afumaţi, cu 1-0, iar Olimpia Satu Mare s-a impus, cu 2-1, pe terenul echipei FC Braşov. Ultimul meci al rundei, Dacia Unirea Brăila – UTA Bătrâna Doamnă se dispută duminică, de la ora 11.

Echipele Metalul Reşiţa, Juventus Bucureşti, Chindia Târgovişte şi CS Baloteşti au stat.


În etapa următoare, Luceafărul Oradea va evolua la București, pe terenul liderului, Juventus, sâmbătă, 4 martie, cu începere de la ora 12.