Handbaliştii de la CSM Oradea au debutat cu stângul în turneul cu numărul 2 din ediţia 2020-2021 a campionatului Diviziei A, Seria C.
La evenimentul, care se desfăşoară în partea a doua a acestei săptămâni, la Turda, formaţia bihoreană a primit, joi, replica echipei timişorene CNOPJ, grupare în faţa căreia a tebuit să se recunoască învinsă, cu scorul de 28-35.
Prima repriză a fost mai bună pentru echipa pregătită de antrenorul George Tăutu, care conducea la pauză cu un gol, scor16-15, dar lucrurile s-au schimbat semnificativ în partea secundă. Bănăţenii au înclinat balanţe de partea lor, reuşind să înscrie în total în aceste 30 de minute, 20 goluri, faţă de numai 12 ale orădenilor. Astfel, scorul final a consfiinţit victoria echipei din Timişoara, la o diferenţă de şapte goluri, 35-28.
În această partidă, golurile formaţiei CSM Oradea au fost înscrise de: Poteră - 6, Szakacs - 5, Băban, Gal şi A. Farcaş – câte 3, C. Szasz - 2, Sfârlea, Radu, Lari, Criste, Breban şi Ene – câte 1 gol. Au mai jucat însă Huţan şi Duma.
În clasament, CSM Oradea are accum 2 victorii şi 2 înfrângeri, iar la turneul de la Turda mai are programate jocurile cu Universitatea Cluj-Napoca, Potaissa Turda şi Szejke Odorheiu Secuiesc.