A patra ediţie a Târgului Fermierilor a început vineri în parcarea Era Shopping Park, cei mai importanţi oficiali implicaţi făcându-şi apariţia într-un mod spectaculos, apreciat de cei prezenţi, în caleşti trase de cai de rasă. Şirul acestora a fost deschis de o trăsură superbă la care proprietarul, crescătorul Babo Kalman din Sântandrei, a înhămat patru lipiţani şi în care s-au aflat preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, alături de vicepreşedintele Ioan Mang.

Cei doi au urcat pe scena amenajată în parcare împreună cu prefectul Claudiu Pop, cu secretarul Consiliului Local Oradea, Ionel Vila, şi directorul Camerei Agricole Bihor, Ştefan Marius Francisc, de unde s-au adresat participanţilor şi celorlalte oficialităţi. Prefectul le-a adresat felicitări producătorilor prezenţi la Târg, exprimându-şi speranţa ca scopul acestuia să fie atins: "îmbunătăţirea colaborării dintre fermieri, producători şi comercianţi, şi încheierea a cât mai multor contracte", în timp ce Popa a spus că prin organizarea evenimentului "Consiliul Judeţean dă încă o dată semnalul că agricultura nu ne este indiferentă".

După deschiderea oficială, reprezentanţii instituţiilor organizatoare, ca şi cei ai altora implicate (precum Direcţia Agricolă, Direcţia Sanitar-Veterinară, Facultatea de Protecţia Mediului etc), au vizitat standurile cultivatorilor de legume şi fructe, pomicultorilor, crescătorilor de animale, producătorilor şi comercianţilor de utilaje agricole.

În timpul vizitei, preşedintele şi vicepreşedintele în funcţie ai Consiliului Judeţean s-au intersectat şi cu fostul preşedinte Radu Ţîrle, cel care a iniţiat acest eveniment în anul 2009, dar şi cu deputatul şi fostul preşedinte al PDL Bihor, Ştefan Seremi, el însuşi renumit apicultor şi crescător de ovine.
Potrivit directorului Camerei Agricole Bihor, Ştefan Marius Francisc, la ediţia a patra a Târgului Fermierilor participă 53 de producători agricoli (din care 5 de brânzeturi şi lactate, 4 apicultori, 5 pălincari, doi crescători de prepeliţe şi găini de rasă şi 37 de legumicultori şi apicultori), 34 de firme producătoare şi dealeri de maşini şi utilaje agricole, precum şi 23 de crescători de vite, ovine, cai şi ponei. Dealtfel, familia Madarasz Andras din Tărian a făcut senzaţie cu o pereche de ponei foarte mici, a căror înălţime abia depăşea nivelul genunchilor unui adult, şi în jurul căreia s-au strâns numeroşi copii.

Târgul va continua încă două zile, în fiecare seară, de la ora 18, fiind programate spectacole de muzică şi dansuri populare susţinute de Ansamblul Crişana (vineri), de Nuntaşii Bihorului şi soliştii Monica Blaga, Lucian Huş, Ovidiu Piscoi şi Ioana Urs (sâmbătă), şi de ansamblurile Bărdăuţa din Borod şi Ţara Crişurilor (duminică).

Alte momente importante sunt programate sâmbătă de la ora 11, când vizavi de Aeroport va avea loc o demonstraţie în câmp a maşinilor şi utilajelor agricole, precum şi duminică de la ora 11, când se va desfăşura un concurs de atelaje trase de cai, şi de la ora 14, când se vor extrage câştigătorii Tombolei Vizitatorilor.