Zbuciumată viaţă are şi medicina bihoreană! Practic nu trece o lună fără să mai iasă la iveală un scandal, şi se pare că povestea merge mai departe. Acum câţiva ani, Facultăţii de Medicină i-a trecut glonţul pe la ureche, pentru că risca desfiinţarea prin neacreditare. A fost nevoie de câteva măsuri rapide şi, până la urmă, de efect. Dintre medicii cu o carieră incontestabilă a fost ales decan profesorul Gheorghe Bumbu, iar lucrurile păreau să intre în normal.

Dar ce poate fi normal într-o instituţie în care până şi copiii de grădiniţă ştiu tarifele pentru promovarea examenelor? A urmat o perioadă de acalmie, în care doar la Maternitate vedetele s-au sfâşiat reciproc. Apoi, brusc, a apărut circul de la alegerile pentru şefia Colegiului Medicilor, care a arătat că sistemul medical e victima unei grave conspiraţii a mediocrilor. Ditamai universitarii au fost umiliţi de nişte doctori de familie. Evident, de familie bună, că altfel nu-mi explic aplombul cu care au pus mâna pe conducerea organizaţiei.

Acum se fac alegeri pentru funcţia de decan la Medicină. Profesorul Bumbu e convins că nu poate lupta pentru acest post câtă vreme e la cheremul mulţimii din facultate. Căci unde-s mulţi coeficientul de inteligenţă se împarte la participanţi, aşa că şansele sale sunt nule. Şi uite aşa are drum deschis un june care din brancardier şi cărător de geantă al Unchiului va ajunge mare decan.

Dar în tot răul e şi un bine. Ţinând cont că mult timp de-acum înainte tot trenul de Cluj va fi cel mai bun doftor, măcar tinerii absolvenţi vor stăpâni la perfecţie tehnica transportării bolnavului. De la spital la gară!