Săptămânile trecute, printre atâtea nenorociri şi dezamăgiri provocate de politicieni şi nu numai, a răsărit şi o rază de speranţă care poate însemna că Justiţia, cel puţin la două instanţe din Oradea, nu mai e chiar atât de oarbă cum se credea. Că, iată, cei puşi să aplice legea nu ezită s-o facă profesionist, chiar dacă efectele îi pot lovi mai târziu.

Sigur, nu e cazul să desfacă nimeni sticle cu şampanie în asemenea situaţii (în fond miza e libertatea unui om), dar cred că prestaţiile magistraţilor de la Judecătoria Oradea şi de la Tribunalul Bihor în procesul pentru liberarea condiţionată din Penitenciar a fostului şef al Secţiei Penale a Tribunalului, Mihai Viorel, merită salutate cu o sinceritate egală cu vehemenţa cu care condamnăm derapajele magistraţilor, atunci când le constatăm.

Cazul e cunoscut, fiind expus în detaliu de BIHOREANUL atât în numărul trecut al publicaţiei, cât şi în cel de săptămâna aceasta. Se împlinise sorocul ca fostul judecător şpăgar - devenit deţinut de lux şi beneficiar din partea conducerii Penitenciarului al unor recomandări pe cât de generoase, pe atât de lipsite de temei - să fie pus în libertate pentru bună purtare. Dar un judecător încă tânăr, Cristi Danileţ, cunoscut pentru severitatea cu care tratează corupţia din rândul magistraţilor, a arătat că justiţia nu se rezumă la formalităţi. Dovedind că-şi respectă gulerul de hermină la fel ca şi confraţii din instanţele europene, care îşi expun motivările în detaliu aşa încât să fie clare inclusiv unui profan, Danileţ s-a documentat cu acribie şi nu s-a mulţumit doar să frunzărească, cum l-a acuzat ex-magistratul-deţinut, actele din dosarul ce-i fusese pus sub nas.

Astfel a descoperit că împricinatul fusese ajutat să iasă de după gratii mai mult decât era cazul. Chiar şi pentru că, fiind condamnat nu doar la închisoare, ci şi la returnarea şpăgii primite, a preferat s-o pitească printr-un divorţ formal, declarându-şi ca unică avere un frigider, trei rafturi din lemn şi un cuptor cu microunde. Or, Danileţ a văzut în această obrăznicie nu un afront adus lui personal, ci o miştocăreală la adresa Justiţiei ce se cerea taxată ca atare. Aşa că a decis: o fi fost miza libertatea unui om, dar omul respectiv încă nu şi-o merită. Să mai mediteze încă 6 luni acolo unde este!

PS: Nu pot trece cu vederea că, la proces, remarcând prezenţa reporterului BIHOREANULUI în sala de judecată, Mihai Viorel l-a acuzat nici mai mult, nici mai puţin că, la fel ca judecătorii, acesta ar fi vinovat că el pierde o jumătate de an din viaţă. Nu mă mir: mulţi politicieni ne reproşează, la rându-le, că şi-au pierdut sau nu-şi vor mai recâştiga funcţiile tot din cauza noastră. Dar noi l-am pus să ceară şpagă? Noi i-am pus să-şi piardă obrazul?...