Tarabele străvechi din hala de produse agro-alimentare şi improvizaţiile din pungi şi cartoane care acopereau sectorul de legume-fructe din Piaţa Cetate au devenit amintire. Administraţia Domeniului Public a investit anul acesta nu mai puţin de 1,5 milioane lei în modernizarea pieţei.

"În 2012, pentru prima dată după circa 20 de ani, s-au făcut investiţii masive în Piaţa Cetate. Aici, am executat din venituri proprii, lucrări în valoare de aproximativ 340.000 euro", a declarat Liviu Andrica, directorul ADP, marţi în cadrul unei conferinţe de presă organizate la faţa locului.

Conform acestuia, în hala existentă s-au înlocuit integral reţelele interioare de apă, canalizare şi energie electrică, au fost aduse mese noi, s-au construit tonete închise cu uşi de siguranţă şi a fost turnată o pardoseală din beton elicopterizat. "Această pardosească specială, după modelul celei din marile magazine, pe lângă că este mai rezistentă, ne permite spălarea cu furtunul a întregii hale, lucru care va îmbunătăţi curăţenia", a spus şeful ADP.

Prezent la conferinţa de presă în calitate de invitat, primarul Ilie Bolojan a promis că în 2013 municipalitatea va extinde acest tip de pardoseală inclusiv în sectorul de legume-fructe. "Când lucrările vor fi gata nu se va mai face curăţenie cu mătura ridicând praful. Vom avea utilaje speciale pentru spălat pe jos, după modelul celor care circulă prin hypermarket", a spus Bolojan.

De altfel, odată cu construcţia noii copertine, sectorul de legume-fructe din piaţă este mult mai "aerisit", aglomeraţia în care hoţii acţionau cu uşurinţă a dispărut, iar programul de funcţionare a pieţei s-a prelungit. "Dacă înainte, pe timpul iernii, piaţa se golea în jurul orei 16, acum, pentru că există iluminat, comercianţii şi-au prelungit activitatea până seara, când ies oamenii de la lucru", a declarat Andica.

Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de vânzare din piaţă, ADP a achiziţionat 310 mese duble din fibră de sticlă. Avantajul acestora îl constituie faptul că pe timpul nopţii sunt folosite ca spaţiu de depozitare, iar comercianţii nu mai sunt nevoiţi să îşi care, la plecare, marfa cu ei.

Cei mai încântaţi sunt însă vânzătorii din sectorul unelte şi scule. Administraţia pieţei a confecţionat şi montat aici 20 de module individuale care se pot închide pe timpul nopţii astfel încât vânzătorii mai trebuie să îşi strângă marfa în cursul serii. "Oamenii vin dimineaţa şi deschid direct magazinul, nu mai pierd timp cu despachetatul", a spus Andrica.

ADP va continua anul viitor investiţiile în Piaţa Cetate cu reparaţii capitale ale acoperişului halei de legume - fructe, acoperirea cu copertină uşoară a zonei afectată de bazar şi sectorul de legume-fructe şi confecţionarea de module individuale pentru vânzătorii din bazar.