Guvernul va aloca Oradiei 12,3 milioane lei din fondul de rezervă pentru asigurarea încălzirii apartamentelor pe timpul sezonului rece. Banii vor fi folosiți pentru acoperirea pierderilor de pe rețele și achiziția gazului necesar producerii de energie termică.
Ajutor pentru încălzire
„Noi am făcut o solicitare pentru acordarea sumei de 30 milioane lei, care ar fi acoperit pierderile de pe rețea timp de un an și achiziția unei părți din cantitatea de gaz necesară. Am primit mai puțin, dar chiar și așa e foarte bine”, a declarat pentru BIHOREANUL primarul Florin Birta.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Guvernul a alocat în ședința de joi suma de 41,3 milioane lei pentru asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în trei orașe din țară. Pe lângă Oradea, au mai primit fonduri Timișoara (9 milioane lei) și București (20 milioane lei).
Bani pentru funcționare
Pe de altă parte, în cadrul aceleiași ședințe, Guvernul a alocat 876 milioane lei pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare. În total, județul Bihor va primi 44,7 milioane lei, din care 8,6 milioane lei pentru Consiliului Județean Bihor, iar 4,5 milioane lei pentru Primăria Oradea.
Pe lista orașelor bihorene care vor beneficia de acest ajutor se mai numără: Beiuș (750.000 lei), Marghita (400.000 lei), Salonta (600.000 lei), Aleșd (800.000 lei), Nucet (100.000 lei), Ștei (700.000 lei), Valea lui Mihai (700.000 lei) și Vașcău (400.000 lei).
La fel, 64 de comune vor beneficia de alocări cuprinse între 50.000 lei, cum ar fi Căpâlna, și 650.000 lei, cât va primi Cociuba Mare.