După aproape 6 luni petrecuţi în arest preventiv, fraţii Ciprian şi Ovidiu Iova, patronii fostului magazin de etnobotanice Euphoria, au fost puşi în libertate, joi, de către judecătorii Tribunalului Bihor.

Magistraţii au avut de analizat recursul formulat de procurorii DIICOT împotriva deciziei luate, marţi, de Judecătoria Oradea, care a decis eliberarea celor doi afacerişti în schimbul unei cauţiuni de 100.000 lei.

În urma dezbaterilor, judecătorii Tribunalului au menţinut decizia instanţei inferioare, cconsiderând-o legală şi temeinică, şi au dispus eliberarea imediată din arest a fraţilor Iova, până la pronunţarea unei sentinţe definitive în procesul lor.

După cum se ştie, Judecătoria Oradea a admis, marţi, cererea de eliberare pe cauţiune a traficanţilor de etnobotanice. Cei doi au promis în faţa instanţei că, odată lăsaţi în libertate, nu vor mai încălca vreodată legea şi vor putea să se susţină financiar până la finalizarea procesului ca angajaţi ai firmei de pază şi protecţie Laguna Guard, patronată de Aurel Gavriş, fostul asociat al lui Mihai Gabor, zis Grecu, celebrul consilier local PNL din Sântandrei.

De altfel, avocatul celor doi a şi depus la dosarul instanţei o adeverinţă venită din partea Laguna Guard, potrivit căreia celor doi li se oferă locuri de muncă în cadrul societăţii.

Decizia luată de judecătorul Rareş Şerban e motivată prin faptul că Ciprian şi Ovidiu Iova sunt în arest preventiv de mai mult de 5 luni, ambii au recunoscut faptele şi au depus cauţiunea, fapt care, în opinia judecătorului, este o garanţie că nu vor încerca să se sustragă de la proces, să altereze probele ori să influenţeze martorii.

Judecătorul le-a pus în vedere celor doi ca, pe timpul cât sunt în stare de libertate, să nu părăsească judeţul, să se prezinte în instanţă de câte ori vor fi citaţi, să nu ia legătura cu martorii din dosar şi, de asemenea, să nu desfăşoare vreo activitate care să aibă legătură cu substanţele cu potential efect psihoactiv.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, reţeaua coordonată de fraţii Ciprian (30 ani) şi Ovidiu (28 ani) Iova, doi foşti profesori de sport, a fost destructurată în toamna anului trecut, în cadrul unei anchete coordonate de procurorii DIICOT Oradea.

Anchetatorii au reuşit să identifice peste 120 de clienţi ai grupării şi au descoperit că fraţii Iova au obţinut, doar într-un singur an, un profit net de 1.242.122 lei din comercializarea ilicită a produselor psihotrope.

Pe 25 octombrie, fraţii Iova au fost arestaţi împreună cu complicii lor, Călin Lucian Martin, Lucian Heveşi, Iosif Daniel Lingurar şi Andrei Cristian Eremia, măsură menţinută şi după trimiterea lor în judecată, pe 3 martie. Ulterior, pe 18 martie, judecătorii au decis eliberarea sub control judiciar a celor patru complici.