Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au disputat sâmbătă, pe terenul II al Stadionului Luceafărul de la Sânmartin, ultimul joc de verificare din pauza competiţională a acestei ierni.

Demisie fără explicaţii

Ziua a început, însă, cu un anunţ şoc pentru sportivi. În mod surprinzător, antrenorul Dan Dobai a decis să renunţe la funcţie, anunţându-şi jucătorii chiar înaintea disputei.

Tehnicianul bihorean nu a dorit să explice motivele care l-au determinat să ia această decizie, care i-a şi pe conducătorii clubului Luceafărul. Acum, cu mai puţin de o săptămână până la reluarea campionatului se văd nevoiţi să-i caute înlocuitor lui Dobai.

De precizat faptul că Dobai a condus echipa Luceafărul într-un singur joc oficial, în stagiunea de toamnă, dar a antrenat formaţia pe întreaga perioadă a pregătirilor din inter-sezon, în 7 meciuri amicale, echipa sa obţinând 4 victorii, un rezultat de egalitate şi 2 înfrângeri.

Totuşi, bihorenii au purtat, sâmbătă, un joc bun.

Au învins liderul

Luceafărul a primit replica formaţiei de pe primul loc din Seria a IV-a a Ligii a III-a, ASU Poli Timişoara, echipă pe care au reuşit s-o învingă cu scorul de 3-1, după ce şi la pauză conduceau, cu 2-1.

Partida, viu disputată, a consemnat relativ rapid deschiderea scorului, după ce atacantul gazdelor, Arnăutu a reuşit să înscrie, în minutul 4. Replica oaspeţilor nu s-a lăsat mult aşteptată însă şi, în minutul 11, Bilia a reuşit să restabilească egalitatea.

Avalanşa golurilor din debutul jocului nu s-a oprit aici însă, pentru că în minutul 15, luceferii au reuşit să înscrie din nou, prin Sorian, care a stabilit scorul primei reprize, 2-1 pentru gazde.

După pauză, cei care au marcat au fost tot bihorenii, prin atacantul Constantin Roşu, cel care a punctat în minutul 75. Astfel, Luceafărul a încheiat cu fruntea sus seria jocurilor amicale din această perioadă de pauză competiţională.

În partida cu ASU Poli, pentru Luceafărul au evoluat: Goia (46 E. Pap) – Drăgan, Nogo, Hlinca, Al. Radu (70 Supuran) – Sorian, Balla, Chiş Toie – I. Ban, Arnăutu şi C. Roşu.