Decizie şoc în lumea politică locală! Primarul Ilie Bolojan s-a retras din toate funcţiile de conducere pe care le deţinea în cadrul organizaţiei judeţene PNL, fără a-şi argumenta decizia.

La nici două săptămâni după ce a fost ales, la limită, ultimul pe lista celor nouă vicepreşedinţi ai PNL Bihor, Bolojan şi-a dat, joi, demisia din funcţie. La fel, primarul a renunţat şi la calitatea de membru al Biroului Permanent Teritorial al PNL Bihor.

No comment

"Pot doar să vă confirm faptul că am renunţat atât la funcţia de vicepreşedinte, cât şi la calitatea de membru în Biroul Permanent. Mai multe nu am ce să vă spun", a declarat, vineri, pentru BIHOREANUL primarul Ilie Bolojan.

După toate probabilităţile, Bolojan e nemulţumit de modul în care s-a desfăşurat conferinţa judeţeană a partidului, în cadrul căreia s-au încălcat câteva înţelegeri prealabile. Ca rezultat, în Biroul Permanent Judeţean au ajuns reprezentate mai bine unele zone locale, în detrimentul orădenilor şi al celor din zona Aleşd.

De altfel, însuşi Bolojan a primit un cartonaş galben în partid. Deşi avea asigurată funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene graţie poziţiei sale de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, la reconfirmarea prin vot, în mod surprinzător, Ilie Bolojan a fost ales ultimul pe lista vicepreşedinţilor, la conferinţa judeţeană de la finele lunii trecute.

Primarul de Oradea a obţinut doar 311 voturi, fiind surclasat de fostul deputat Valeriu Boieriu cu 439 voturi, de primarul de Beiuş, Adrian Domocoş, cu 397 voturi, şi inclusiv de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, care a strâns 354 voturi. Revenirea lui Ţîrle este cu atât mai frapantă cu cât în urmă cu câteva luni a fost debarcat din funcţia de vicepreşedinte a PNL Bihor.

Singura funcţie politică deţinută în prezent de primarul de Oradea în cadrul PNL este cea de preşedinte al filialei municipale, poziţie în care a fost ales la începutul anului.

Ilie Bolojan a fost între 1996-2004 consilier în Consiliul Local al oraşului Aleşd, iar în perioada 2004-2005 a fost consilier judeţean. În 2005, a fost numit prefect al judeţului Bihor, funcţie pe care a ocupat-o până în anul 2007. Între 2007 şi 2008, a ocupat funcţia de secretar general al Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu. La alegerile locale din 2008, Bolojan a câştigat funcţia de primar al municipiului Oradea, din primul tur de scrutin.

A demisionat şi Birta!

Odată cu primarul Ilie Bolojan a demisionat din BPT şi consilierul judeţean Florin Birta, preşedintele Clubului Sportiv Municipal Oradea. Potrivit spuselor acestuia, gestul are de-a face cu înţelegerile prealabile alegerilor interne din PNL Bihor, care nu au mai fost respectate de unele grupări.

„Înainte de alegeri au fost stabilite nişte zone Oradea, Salonta şi aşa mai departe şi numărul de locuri care vor reveni fiecărei zone. Eu nu am fost propus de nicio zonă şi am candidat independent. Din cauză că eu am obţinut un loc iar alţii care au fost propuşi de organizaţiile din care provin nu au reuşit acest lucru am considerat că este normal şi moral să mă retrag", a declarat Birta pentru BIHOREANUL.