Poliţiştii din Salonta au reţinut două persoane în cazul tânărului cu handicap din Mădăras, agresat de colegii de la brutăria unde este angajat.

Măsura a fost dispusă, vineri, în finalul audierilor care s-au derulat la sediul Poliţiei Municipiului Salonta, faţă de Adrian Vingheac (foto dreapta sus), şoferul brutăriei, cel care l-a ars pe faţă cu un spray şi o brichetă, respectiv Sergiu Morong (dreapta jos), şi el angajat al brutăriei şi cel care i-a stins ţigările de spate.

După gratii

Cei doi vor sta în spatele gratiilor cel puţin 24 de ore şi sunt acuzaţi de loviri şi alte violenţe, infracţiune pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă, în timp ce în cazul lui Sergiu Morong i se impută şi acuza de influenţare a declaraţiilor, pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani. Cea din urmă acuzaţie, spun sursele BIHOREANULUI, a fost formulată pentru că Morong l-ar fi manipulat pe tânărul cu nevoi speciale să mintă referitor la rănile pe care i le-a provocat.

În faţa anchetatorilor, susţin aceleaşi surse, cei doi agresori ai lui David au uzat de dreptul la tăcere. 

"Considerăm că această măsură se impunea în condiţiile în care acest tânăr a fost batjocorit, agresat sistematic, atât psihic, cât şi fizic, vreme de 2 ani. Cruzimile, dovedite cu acte medicale, sunt cercetate acum de organele de anchetă, iar clienţii mei nu doresc daune, solicită doar tragerea la răspundere penală a vinovaţilor”, a explicat avocata Simona Paşcu (foto), angajată de asistenta maternală ca să reprezinte interesele victimei. 

Ce se va întâmpla după expirarea măsurii reţinerii, dacă cei doi vor fi eliberaţi, sau nu, încă nu e clar.

Cert este că, deocamdată, procurorul care supraveghează ancheta nu a solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestora, a declarat, pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, procuroarea Patricia Dreana.

Din glumă

Adrian Vingheac şi Sergiu Morong au fost reţinuţi în revoltătorul caz de bullying dezvăluit de BIHOREANUL căruia i-a căzut victimă David, un tânăr cu handicap, angajat la brutăria Mădăras. De-a lungul a doi ani, tânărul a fost umilit şi agresat de câţiva colegi de muncă, care l-au pus să imite animale, să mimeze gesturi hidoase, l-au pălmuit peste cap, lovit cu picioarele în fund, înjurat.

Agresiunile au culminat, recent, cu adevărate brutalităţi care ar fi fost comise de Morong şi Vingheac. Primul şi-a stins ţigările pe spatele tânărului, în timp ce Vingheac l-a ars pe faţă cu un spray şi o brichetă. Cel din urmă incident s-a produs pe 9 septembrie, iar trei zile mai târziu, fosta asistentă maternală a victimei a reclamat cazul la Parchetul Salonta. 

Obligat de medici să rămână acasă, pentru ca rănile de pe faţa lui să se vindece, David s-a întors la muncă abia luni, 26 septembrie, ziua în care BIHOREANUL a dezvăluit traumele la care a fost supus vreme de doi ani. A fost prima zi de la data angajării sale în care nu a fost batjocorit şi chinuit, după cum a povestit băiatul ulterior. Numai că cei doi colegi care l-au agresat i-au reproşat "că i-a dat la ziar", deşi ei nu i-au făcut nimic rău, doar au „glumit”...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!