Pentru că prestaţia primarilor este mai vizibilă, jurnaliştii n-au pierdut ocazia, aşa cum de altfel era normal, să facă decontul lui Bolojan imediat după primul semestru de mandat. În schimb, deşi de la instalarea noii puteri a trecut mai bine de o jumătate de an, nimeni n-a fost interesat să analizeze prestaţia noilor şefi ai aşa-numitelor servicii deconcentrate.

Cu vârsta, am învăţat să mă feresc pe cât pot de judecăţi în bloc, dar în cazul noilor şefi o concluzie generalizatoare e aproape de neevitat: cu rarisime excepţii, aceştia dorm în post şi singura lor grijă este să nu li se audă sforăitul.

Ca să-şi justifice poziţia ficusului de birou, majoritatea directorilor clamează subţirimea fondurilor pe care le au de cheltuit instituţiile lor. Iar dacă instituţiile nu au bani, noi ar trebui să presupunem, vezi Doamne, că ei ar fi primii care o duc greu şi, implicit, că ar fi în acest fel şi aureolaţi de onestitate. Problema, totuşi, am mai spus-o şi în alte rânduri, nu este ce leafă şi ce maşină de serviciu are un funcţionar ori un demnitar, ci dacă el îşi merită funcţia şi banii, indiferent câţi sunt.

Or, bag de seamă că pretenţia cohortei directorilor coordonatori de a fi "săraci şi cinstiţi" nu e decât o scuză a uluitoarei lor imposturi. Dar, de fapt, oamenii aceştia sunt necinstiţi şi numai pentru că nu fac nimic. Se complac nu în sărăcie, ci în lenevie. De condus, nu ei conduc, fiindcă mai toţi vin din afara sistemelor în fruntea cărora au fost paraşutaţi şi habar nu au cum s-o facă. Avem zootehnişti la Ape şi energeticieni la Statistică, astfel încât "coordonarea" instituţiilor o fac tehnocraţii care acceptă să le facă treaba pentru a nu fi zburaţi. De aceea, nici nu e de mirare că noii şefi se eschivează de la a face până şi conferinţe de presă, unde ori n-ar avea ce spune, ori ar spune prostii.

Beneficiari, deocamdată, ai prezumţiei de nevinovăţie la capitolul coruptibilitate (hoţul neprins e negustor cinstit!), "coordonatorii" păcătuiesc şi prin faptul că se vaită de criză, dar nu fac nimic pentru a-i atenua efectele, suplinind penuria bugetară prin proiecte pentru finanţări europene nerambursabile. Anul acesta, din peste 42 de direcţii şi servicii deconcentrate, doar AJOFM a atras asemenea fonduri, iar asta, cred eu, doar pentru că la conducere nu e un şef nou, ci PSD-ul l-a păstrat în funcţie pe PDL-istul pus de PNL cu patru ani în urmă.

La instalarea acestor rentieri, prefectul Gavrilă Ghilea şi subprefecţii Claudiu Pop şi Silviu Odobasianu au rostit discursuri din care am reţinut că aceia care "nu vor face treabă" vor fi analizaţi şi, dacă este cazul, schimbaţi cu alţii. Cred că pentru mulţi a venit vremea ca acest lucru să se şi întâmple.